Religie

Recenzie de carte: “Cărticica de Rugăciune a Creştinului Daco-Român”, de Gabriel Gherasim

Recenzie de carte: “Cărticica de Rugăciune a Creştinului Daco-Român”, de Gabriel Gherasim. 

Unul dintre colaboratorii Glasul.info, scriitorul Gabriel Gherasim, a publicat recent o carte care ni se pare cel putin interesanta, mai ales prin scopul declarat de catre autorul acesteia.

Trebuie sa recunoastem ca initiativa scriitorului Gabriel Gherasim ne-a luat putin prin surprindere, dar nicidecum intr-un mod in care sa ne displaca. Gasim in carte exprimate atat un pic din nostalgiile autorului fata de Patrie, cat si unele dintre trairile sale sufletesti, mai cu seama dintre cele legate de martirii inchisorilor comuniste.

Dupa cum spune chiar insusi autorul, cartea este “un modest omagiu adus de autor atât Ţării Noastre, pe bine meritat chemata Grădina Maicii Domnului, cât şi esenţei celei mai curajoase ale sufletului nostru, precum Sfântul Ştefan Cel Mare, cel bine meritat chemat, Atletul Lui Cristos.”

Bun regasit,
La 100 de ani, in luna aceasta, de la fondarea celui mai virulent si satanist sistem de genocid al maselor, comunismul, va rog sa considerati spre publicare Carticica din Atasament, si sa adaugati linkul de mai jos, ca un modest omagiu adus martirilor persecutiilor comuniste din Romania.
Cu multumiri anticipate,

Gabriel Gherasim

www.youtube.com/watch?v=xA1D1yqe84I

“, ne-a transmis Gabriel Gherasim prin intermediul unui mesaj primit pe adresa de email a redactiei.

Recenzie de carte: “Cărticica de Rugăciune a Creştinului Daco-Român”, de Gabriel Gherasim

Rugăciunea este modul singular al creştinului de a intra în contact direct cu Creatorul.În lumea frenetică de azi, rugăciunea poate fi spusă şi în biserică, dar şi în autobuz şi în zile de odihnă, dar şi în zile de lucru.

Cu privire la mediul zgomotos şi aglomerat al drumului înspre şi dinspre lucru, s-a ivit necesitatea unui text portabil, care să însumeze puterea rugăciunii, într-un timp relativ scurt, astfel încât, credinciosul să poată intra în comuniune cu Dumnezeu, în timp ce merge înspre destinaţia sa.

Cărticica de Rugăciune a Creştinului Daco-Român, propune un text de rugăciuni ale bisericii milenare creştine daco-române, unde pe lângă comuniunea cu Creatorul
Universului, bine- credincioşii pot să intre în contact şi să apeleze şi la înaintaşii lor.

Asta pentru că puterea rugăciunii se extinde peste veacuri şi uneşte sufletele vrednice creştine ale înaintaşilor noştri, atât cu noi, cât şi cu generaţiile viitoare ale poporului nostru.

De asemenea, prin comemorarea în rugăciune a înaintaşilor noştri, facem un act de dreptate în readucerea în conştiinţa noastră, a tuturor sufletelor creştine daco-romane, care, de la Martirii Brâncoveni, la Martirii închisorilor comuniste, au rămas fideli poporului şi sufletului creştin daco-român.

Textul propus este un modest omagiu adus de autor atât Ţării Noastre, pe bine meritat chemata Grădina Maicii Domnului, cât şi esenţei celei mai curajoase ale sufletului nostru, precum Sfântul Ştefan Cel Mare, cel bine meritat chemat, Atletul Lui Cristos.

Un cuvânt aparte trebuie de spus şi pentru poporul daco-român de la sud de Dunăre, care din Cartierul Valah al lui Constantinopole, până la ciobanii aromâni de pe muntele Athos, munţii Haemus, Munţii Pind şi de-a lungul peninsulei balcanice, au fost şi au rămas model de curaj, de abnegaţie, de inspiraţie şi de civilizaţie creştină şi daco-română, de la care trebuie să învăţăm mereu şi pe care trebuie să-l continuăm, înspre perpetuarea şi înflorirea bisericii strămoşeşti creştine în Dacia, România.

Rugaciunile pot fi spuse individual sau în grup.Această cărticică se doreşte a fi o colecţie de rugăciuni ecumenice, unde toţi creştinii daco-români pot participa în
spiritul agapei creştine naţionale şi universale.

Gabriel Gherasim
Crăciun 2015
New-York

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

10 ore ago

22 Iulie 1910 – La Blaj, jandarmii unguri descing de brâie tricolore, peste 20 feciori şi fete şi le fac proces de contravenţie şi agitaţie

La 22 iulie 1910, în Blaj, unul dintre cele mai importante centre spirituale și culturale…

3 zile ago

15 Iulie 1858- Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poștale. Acestea erau vestitele “Cap de bour” a căror primă emisiune cuprindea patru timbre

15 iulie 1858 – „Cap de Bour”, prima marcă poștală românească, simbol al demnității și…

o săptămână ago

15 iulie 1514 – Înfrângerea de la Timișoara și sfârșitul marii răscoale țărănești conduse de Gheorghe Doja

La 15 iulie 1514, lângă Cetatea Timișoarei, se încheia unul dintre cele mai dramatice episoade…

o săptămână ago