Avem o Țară, avem de apărat o Țară

Avem o Țară, avem de apărat o Țară

România nu se reduce numai la molurile monstruoase, companiile multinaționale, nici măcar la pământurile si pădurile cumpărate de straini. In caz de război, Doamne fereste, nu pe acestea le apăram noi de fapt. România înseamnă ,,ceva,, mai mult.

Când intri pe Poarta Satului si pășești alături de tărani in taina lor auzi răsuflarea strămoșilor din pământ cu bratele ridicate deasupra sub forma de Cruce de Cer si de Brad.

Pentru lemnul si cerul acesta sfânt, merită sa lupți. Atingi mâini fragede de copii spijinite de icoane făcute de alti copii, si mâinile crăpate de munca ale țăranilor; pentru aceste mâini si icoane, merită să lupți.

Pentru mormântul lui Stefan cel Sfânt de la Putna, pentru Gorunul lui Horea, pentru fluierul si sabia lui Iancu Avram. Pământul acesta nu înseamnă numai productivitate agricolă, pământul acesta este capul lui Mihai Viteazul, trupul lui Mircea cel Batran, Vlad Tepeș, sângele lui Brâncoveanu Constantin si al copiilor lui.

Pentru această țărână mustind de sângele martirilor, merită sa lupți. Cei care au murit în munti, cei care s-au jertifit în închisori nu si-au pus prea multe întrebări, nu au filosofat pe marginea temeiului sacrificiului lor, au luptat si murit simplu si fară dileme, pentru țară, pentru sufletul ei.

Când am fost la Dobârlău Vale si la Mănăstirea Marcuș cu daruri trimise de țăranii din Cașinul Moldovei ne-am oprit într-o pădure pentru a face inventarul produselor trimise, grupându-le totodata pe categorii. Intr-o plasă am gasit morcovi, ceapa, ulei, faina, doua borcănele de zacuscă… si un biletel emotionant, in care erau scrise mai multe rânduri din partea familiei care a rânduit pachetul.

Si pentru acea casă de români merită sa lupti. Pentru femeia pe care-o iubesti, pentru copilul pe care îl crești, pentru bunicii si părintii care te-au învătat sa mergi, pentru biserica in care te rogi.

Pentru sufletul ce nu poate fi cumpărat.

Autor/Foto: Mihai Tîrnoveanu