Categories: BucovinaUcraina

NATALIA INTOTERO: „ROMÂNII DIN NORDUL BUCOVINEI RĂMÂN O PRIORITATE PENTRU MINISTERUL NOSTRU”

Sincer vorbind, ne bucurăm de fiecare dată când suntem vizitaţi de înalţii demnitari din Ţară, că România nu uită de românii băştinaşi din istorica sa provincie, cu atât mai mult acum, când nu mai avem de unde aştepta salvarea. Am avut o mare bucurie,  aflând că după numirea sa în post, prima vizită peste hotarele Ţării, dna Natalia-Elena INTOTERO, Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, va întreprinde-o în Ucraina, la noi, românii din nordul Bucovinei.

Astfel,  dna ministru Natalia-Elena INTOTERO, la sediul Consulatului General al României la Cernăuţi, împreună cu dna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, adjunctul său, ministru consilier Ionel Ivan, au avut o întâlnire constructivă cu liderii societăţilor naţional-culturale din ţinut.

Întrevederea a generat discuţii aprinse, în vizor fiind problemele acute, cu care se confruntă  românii autohtoni nu doar din nordul Bucovinei istorice, ci şi din întreaga Ucraină – odiosul articol nr.7 al Legii învăţământului ce ne scoate limba română din şcoli, bilingvismul din şcolile cu limba română de predare ce constituie aceeaşi ucrainizare mai rapidă, dar camuflată, necesitatea deschiderii unei grădiniţe româneşti în Cernăuţi, repararea sau reconstrucţia capitală a Casei Memoriale „Aron Pumnul”, viitorul Muzeu „M. Eminescu”.

[alert-warning] Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com[/alert-warning]

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago