SUFLETUL ROMÂNULUI VIBREAZĂ ÎN ACORDURILE PERENITĂŢII FRUMOASELOR TRADIŢII

SUFLETUL ROMÂNULUI VIBREAZĂ ÎN ACORDURILE PERENITĂŢII FRUMOASELOR TRADIŢII

După un regal de o lună de zile, Mărţişorul din 31 martie curent, a încoronat gala festivităţilor, dedicate acestui simbol al primăverii, cu un curcubeu Tricolor, aşternut în ajunul Floriilor pe cerul continuităţii tradiţiilor străbune la Consulatul General al României la Cernăuţi, dantelat în pomul neamului de elevii de la Şcoala Medie din Mihoreni, raionul Herţa, şi de liceenii de la Liceul din Noua Suliţă, prin străduinţa cadrele didactice, graţie dnei Lilia Govornean, metodistă la Institutul postuniversitar de perfecţionare a cadrelor didactice din regiunea Cernăuţi, preşedintele Asociaţiei cadrelor didactice de etnie română din Ucraina (ACDERU), organizatoarea frumoasei sărbători “Tradiții, obiceiuri, credințe străvechi legate de Mărțișor și luna martie”, iniţiată în comun cu Excelenţa Sa, dna Eleonora Moldovan, ce a înflorit în pomul tradiţionale-i sărbători a primăverii cu parfumul frumoaselor şi sfintelor noastre tradiţii şi datini străbune.

[textblock style=”1″]Apreciind munca depusă la organizarea manifestării de dna Lilia Govornean, a profesorilor pentru prestanţa de promovare a valorilor identitare şi de bună vecinătate între poporul român şi cel ucrainean, dna Eleonora Moldovan a relevat sacra comoară, lăsată drept moştenire de la predecesori – tradiţiile naţionale ce ne reprezintă în faţa altor neamuri pentru a demonstra că avem profunde rădăcini culturale şi spirituale, specificând că Mărţişorul e o mărturie că avem o vechime de peste 8 mii de ani.[/textblock]

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 22 Books


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Si Ciolos da semnalul "de liber" pentru colonizarea Romaniei, facand public un manifest politic de inspiratie bolsevica

Dum apr. 1 , 2018
Si Ciolos da semnalul “de liber” pentru colonizarea Romaniei, facand public un manifest politic de inspiratie bolsevica Manifestul politic al unei anumite internationale de trista amintire a secolului trecut, renaste intr-o forma asemanatoare in manifestul politic al noului partid al lui Ciolos, “Mișcarea România Împreună”. Asa zisele “valori” si politici […]
Alexandru Cumpănașu: "Dacian Cioloș este unul dintre oamenii care au făcut cel mai mult rău acestei țări"

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News