Categories: AntiromanismCarei

În timp ce unora din afara României li se dă și ce n-au avut niciodată, românilor li se ia și puținul pe care îl mai au!

În timp ce unora din afara României li se dă și ce n-au avut niciodată, românilor li se ia și puținul pe care îl mai au! Se încearcă deposedarea Parohiei Ortodoxe Ianculești de drepturile de uzufruct viager asupra unor terenuri pe baza unor pretexte aberante.

De ani buni vuiește presa cu privire la scandaluri legate despre tot felul de așa zise retrocedări cu iz penal în spațiul intracarpatic până pe granița de vest a României. Se profită la maxim de lacunele din legislație și de libertatea de interpretare a legilor, dar mai ales se profită cu rea credință de legea retrocedărilor a Monicăi Macovei, cu atât mai mult cu cât s-a creat cadrul legal în care răspunderea magistraților nu mai există de multă vreme. Așa s-a ajuns la niște retrocedări de-a dreptul aberante precum restituirea proprietăților naziste, retrocedarea unor proprietăți către urmașii și moștenitorii unor criminali de război, sau pur și simplu retrocedări pe baza unor falsuri grosolane.

Ei bine, în contextul tuturor celor expuse mai sus, românilor dimpotrivă, li se ia până și bruma de proprietate pe care o mai au. La Ianculești, într-o micuță localitate uitată de lume și de către autoritățile statului român, abandonată la mila unui primar cu apucături de grof medieval, se încearcă deposedarea Parohiei Ortodoxe Ianculești de dreptul de uzufruct asupra unei proprietăți, pe baza unor pretexte aberante.

În timp ce unora din afara României li se dă și ce n-au avut niciodată, românilor li se ia și puținul pe care îl mai au!

Cu toate că Parohia Ortodoxă Ianculești are drept de uzufruct viager asupra respectivelor terenuri, primarul Municipiului Carei susține că s-a realizat stingerea uzufructului prin “încetarea personalității juridice”, ceea ce nu este cazul, potrivit preotului ortodox Gheorghe Sorian.

Bazându-se pe schimbarea de nume a Parohiei din Greco-Orientală în Ortodoxă (n.r. Parohia Ortodoxă Română Ianculești este succesoarea Bisericii Grec-Orientale, denumire impusă în timpul dualismului austro-ungar bisericilor ortodoxe, „griechisch-orientalische Kirche”), primarul face o cerere de reexaminare, solicitând radierea uzufructului sub pretextul unei așa zise “încetari a personalității juridice”.

Așadar, pretexte istorice precum prigonirea Bisericii Ortodoxe Române din perioada dualismului austro-ungar sunt folosite acum pentru a deposeda o parohie ortodoxă română de calitatea sa juridică și de drepturile de uzufruct viager asupra unor proprietăți?

Revoltați de situația aceasta și de presiunile la care este supusă  Parohia Ortodoxă Ianculești, românii s-au adresat Patriarhiei Române pentru sprijin.

“Urmare scrisorii dumneavoastră trimisă Patriarhiei Române, prin care prezentați situația cu care se confruntă preotul Gheorghe Sorian de la Parohia Ortodoxă Ianculești și solicitați sprijinul în vederea susținerii acestui preot în fața asaltului „primarului Careiului, care dorește radierea dreptului de uzufruct de pe terenul cimitirului din sat”, vă aducem la cunoștință faptul că aceasta a fost trimisă cu adresa noastră nr. 4221/2017, spre informare și analiză, Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, autoritatea bisericească îndreptățită statutar și regulamentar să cerceteze aspectele prezentate.”, se arată în răspunsul Patriarhiei Române

”România este o țară fără reguli! (…) Primul lucru care a fost privatizat în România este interesul național! (…) România nu e o țară coruptă, este o țară jefuită, o țară trădată! E o haită de lupi, și de dinăuntrul țării, și din afară! (…) Mai aparține România României?”, spunea Octavian Paler

Câtă dreptate avea Octavian Paler? La Carei și la Ianculești mai funcționează România, sau pe acolo s-a reinstaurat dualismul austro-ungar, iar drepturile românilor sunt furate dintr-un pix sau o ștampilă?

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

2 octombrie 1602 – Moartea lui Stroe Buzescu, “Cavalerul” de la Teișani și Jertfa pentru Țară

Istoria neamului românesc este presărată cu figuri de eroi care, prin sabia și credința lor,…

5 ore ago

2 octombrie: Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian; Sfânta Muceniţă Iustina fecioara

de: Pr. Ştefan Sfarghie – Ziarul Lumina Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305)…

5 ore ago

29 septembrie 1944 – Jertfa românilor din Tărian, județul Bihor

Istoria neamului nostru e plină de momente de cumpănă, în care românii ardeleni au plătit…

3 zile ago

28 Septembrie 1940 – Calvarul românilor expulzați din Nord-Vestul Ardealului

Ziua de 28 septembrie 1940 rămâne înscrisă cu litere negre în istoria românilor din nord-vestul…

3 zile ago

28 septembrie 1882 – Nașterea lui Vasile Pârvan, cel care a ridicat arheologia și istoriografia noastră la rang de demnitate națională

La 28 septembrie 1882 se năștea la Huruiești în județul Bacău, Vasile Pârvan, istoric, arheolog,…

4 zile ago