Categories: Antiromanism

Vicepreședintele Partidului Ecologist Român: “Cer Guvernului DEMITEREA și ANCHETAREA PENALĂ a prefectului și a președintelui CJ din Harghita pentru acțiuni secesioniste care încalcă Constituția!”

Vicepreședintele Partidului Ecologist Român: “Cer Guvernului DEMITEREA și ANCHETAREA PENALĂ a prefectului și a președintelui CJ din Harghita pentru acțiuni secesioniste care încalcă Constituția!”

Jurnalistul Ovidiu Zară, vicepreședintele Partidului Ecologist Român, solicită autorităților din guvernul României ca prefectul și președintele Consiliului Județean Harghita să fie demiși și anchetați penal pentru acțiuni cu caracter secesionist, neconstituțional. 

Pentru că parada unor husari care au purtat drapelele Ungariei, ale așa zisului Ținut Secuiesc, precum și alte simboluri care fac referire la o perioadă istorică în care românii erau națiunea oprimată pe aceste pământuri, dar și intonarea imnurilor Ungariei și a celui secuiesc din timpul manifestărilor, s-au petrecut fără a fi prezent și drapelul României și să fie intonat imnul de stat al României,  vicepreședintele PER consideră că a fost încălcată Constituția României și în consecință există motive pentru “demiterea și anchetarea penală a prefectului și a președintelui CJ din Harghita“

 

[alert-success]

“În calitate de vicepreședinte al Partidului Ecologist Român, cer Guvernului DEMITEREA și ANCHETAREA PENALĂ a prefectului și a președintelui CJ din Harghita pentru acțiuni secesioniste care încalcă Constituția!

Vineri, în Miercurea Ciuc, pe platoul din fața Instituției Prefectului județului Harghita, în prezența lui Borboly Csaba – președintele Consiliului Județean Harghita, peste 100 de călăreți îmbrăcați în uniforme de husari veniți din localitățile Zetea, Odorheiu Secuiesc și Vlăhița, au purtat drapele ale husarilor, ale Ungariei și însemnele secuiești.

La manifestarea cu un vădit scop separatist au fost intonate imnul Ungariei și cel secuiesc, dar a lipsit Imnul și Drapelul României, pe care “autonomiștii” nu le recunosc și nu le respectă.”, a scris Zara Ovidiu pe contul sau de facebook

[/alert-success]

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

o zi ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

5 zile ago

REVOLTĂ CIVICĂ FĂRĂ PRECEDENT

COMUNICAT DE PRESĂData: 14 sept, 2026Emitent: Comitetul de Inițiativă Civică pentru Suveranitate Economică și Transparență…

o lună ago

LED, OLED, Mini LED sau QLED: ce înseamnă de fapt și cum alegi televizorul potrivit

Toate aceste denumiri descriu, în esență, cum se aprinde ecranul unui televizor: fie prin miliarde…

o lună ago

A apărut numărul 94 al revistei MAGAZIN CRITIC

Aceasta este o ediție dedicată celor care scriu România de astăzi, celor care transformă gândul…

2 luni ago

CONVOCARE CONGRESUL PARTIDULUI GLASUL NEAMULUI

Brad, 12 septembrie 2026, Hunedoara În conformitate cu prevederile Art. 37–39 din Statutul Partidului Glasul…

2 luni ago