Pledoarie a unui deputat pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

Pledoarie a unui deputat pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

Înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este văzută de către deputatul PSD Anişoara Radu ca fiind “un proiect economic pentru viitorul economiei româneşti”.

 În acest sens, doamna Radu a menţionat că obiectivul principal al acestui Fond îl reprezintă susţinerea dezvoltării economice a României prin investiţii în sectoare competitive, care să antreneze un efect de multiplicare:

„Prin crearea de noi instrumente de investiţii, vor putea fi finanţate proiecte de investiţii în domenii precum infrastructură, energie, agricultură sau sănătate”.

Doamna deputat a adăugat că astfel se vor crea noi locuri de muncă în economia românească. De asemenea, Anişoara Radu a ţinut să sublinieze că înfiinţarea acestui Fond Suveran a fost agreat de instituţiile europene şi internaţionale, precum Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Organizaţia Europeană pentru Cooperare şi Dezvoltare.Doamna deputat a făcut o trecere în revistă a beneficiilor ce vor fi create odată cu înfiinţarea Fondului pentru economia românească:

  • „1. Se vor crea surse de finanţare sustenabile pentru materializarea proiectelor din domenii economice diverse, în condiţii de rentabilitate economică şi sustenabilitate financiară;
  • 2. Va avea rolul de atragere de fonduri private (bănci, fonduri de investiţii, fonduri de pensii) prin care se vor finanţa proiecte ce vor antrena un efect de multiplicare economică, atât pe verticală, cât şi pe orizontală;
  • 3. Va susţine eforturile României de a obţine statutul de piaţă emergentă pentru piaţa de capital autohtonă, prin creşterea lichidităţii;
  • 4. Va creşte gradul de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile prin participarea la cofinanţarea unor proiecte de investiţii”.

Ca element de siguranţă, doamna Radu a arătat că Fondul va avea o conducere eficientă cu autonomie decizională, fiind prevăzute în Actul constitutiv principii de guvernanţă în conformitate cu Principiile de la Santiago, promovate de Forumul Internaţional al Fondurilor Suverane de Investiţii, care reprezintă cele mai bune practici în domeniu pentru fondurile de investiţii.

Menţionăm că Forumul Internaţional al Fondurilor Suverane de Investiţii reuneşte 32 de membri, printre care şi statele cu cele mai mari Fonduri Suverane de Investiţii din lume, precum: S.U.A, Emiratele Arabe Unite, China, Rusia, Quatar, Canada, Australia, Singapore, Koreea sau Turcia.

În încheiere, doamna deputat a subliniat că România trebuie să aibă o politică coerentă şi orientată spre viitor, de consolidare a economiei naţionale:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
„La un moment dat trebuie să alegem dacă dorim să facem parte din categoria statelor cu economii solide sau nu, iar crearea fondului reprezintă un pas important în sensul primei opţiuni.”
Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Asalt împotriva valorilor conservatoare! Ministerul Educației se implică în educarea familiilor și copiilor români pentru a accepta familia homosexuală?

joi iun. 14 , 2018
Asalt împotriva valorilor conservatoare! Ministerul Educației se implică în educarea familiilor și copiilor români pentru a accepta familia homosexuală? Părinții și copiii din România vor fi vor fi „educați” să accepte familia homosexuală, scrie evz.ro. Potrivit proiectului „Strategia națională de educație parentală 2018 – 2025”, este prevăzută înființarea unei rețele de […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News