Categories: BucovinaUcraina

“HORA UNIRII” – LA FESTIVALUL „ÎN GRĂDINA CU FLORI MULTE”

Fluturând Tricolorul, prinşi în ”Hora Unirii” în Piaţa Filarmonicii Cernăuţene, românii din Ucraina şi România s-au reunit în Anul Centenarului, în oraşul lui Alexandru Cel Bun, la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului-concurs Internațional de muzică populară românească ”ÎN GRĂDINA CU FLORI MULTE”, care s-a desfăşurat la13-14 iunie 2017 în ţinutul nostru, fiind una dintre cele mai frumoase şi de amploare acțiuni culturale din ţinut, organizată de Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești Cernăuți, director Iurie Levcic, şi Școala Populară de Artă și Civilizație Românească ”Ciprian Porumbescu”, discipolii căreia menţin vie flacăra românismului pe aceste plaiuri mioritice, graţie cărora limba română răsună dulce din fagurele de miere al Maicii România.

Frumoasa sărbătoare a sufletului românesc ce a adunat tineri interpreți de muzică populară românească din nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi România a avut sprijinul Consulatului General al României la Cernăuți, în deosebi a dnei Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în persoana dl Veaceslav Şaramet, Secretar de Stat, distinşii demnitari români onorând cu prezenţa nu doar inaugurarea sărbătorii, ci şi Gala laureaţilor ce s-a desfăşurat la 14 iulie în Filarmonica Regională, fiind însoţiţi de consulii Aurelian Rugină şi Edmond Neagoe, desemnându-i cu premii personale pe cei mai buni interpreţi.

De altfel, dl Veaceslav Şaramet i-a acordat Anei Mariei Calancea un premiu special din partea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, iar dna Eleonora Moldovan – Sabrinei Palamariu, din partea Consulatului General al României la Cernăuţi.

[alert-warning]
Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com
[/alert-warning]

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Telefonul din M31

de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…

3 zile ago

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

3 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

3 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

3 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

4 săptămâni ago