Categories: Societate

Se trezesc și politicienii din România? Liberalii cer desființarea CNCD! Ben-Oni Ardelean: “E o instituție de tip Gestapo. Opresează exprimarea liberă!”

Se trezesc și politicienii din România? Liberalii cer desființarea CNCD! Ben-Oni Ardelean: “E o instituție de tip Gestapo. Opresează exprimarea liberă!”

Tot mai multe voci importante de pe scena politică din România cer desființarea CNCD-ului, considerând că acțiunile și măsurile acestei instituții sunt adeseori deosebit de agresive și neconstituționale.

La toate vocile critice de până acum la adresa CNCD se alătură și cea a vicepreședinteleui  Partidului Național Liberal,Ben Oni Ardelean, care a solicitat desființarea Consiliului pentru Combaterea Discriminării (CNCD), afirmând că „este o formă de instituție de tip Gestapo, care nu face nimic altceva decât să încerce să opreseze orice fel de exprimare liberă și de opinie liberă, chiar și credință și libertate religioasă”, potrivit psnews.ro.

Deputatul PNL Daniel Gheorghe vine în sprijinul colegului său liberal cu o declarație pe aceeași notă critică la adresa CNCD, o instituție pe care o consideră „ inutila și agresivă, comună unui mental represiv, care încalcă grav libertatea de exprimare și își bate joc de drepturi democratice elementare”.

Daniel Gheorghe mai adaugă și faptul că „Desființarea CNCD este foarte necesară”.

De-a lungul timpului, inițiative sau încercări de desființare a CNCD au mai venit atât

  • din partea mediului politic, fostul deputat Bogdan Diaconu inițiind un proiect legislativ de desfiinţare a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), afirmând la vremea respectivă că este o „instituție bugetară, care a făcut dovada, în decursul anilor, că funcționează ca o instituție antiromânească și antinațională, fiind un instrument în mâna UDMR și a altor grupuri de interese de a anula valorile românești, valorile tradiționale creștine și drepturile românilor în propria lor țară”,

  • cât și din partea societății civile, existând chiar și o petiție prin care se adună semnături pentru desființarea CNCD

Într-o petiție a societății civile pentru desființarea CNCD sunt enumerate câteva dintre acțiunile și măsurile controversate ale acestei instituții:

“O instituție publică ce funcționează din banii contribuabililor este ținută să respecte Constituția, legile țării și normele convenționale de comportament public: imparțialitate, echitate, echilibru.

Transformarea unei astfel de instituții publice în aparat birocratic angajat în mod militant pentru o cauză ce aparține unei singure categorii sociale și unei singure părți a societății civile este un fenomen mult mai periculos decât cunoscuta politicianizare.

Acest fenomen se numește facționalism și introduce conflict în societate, întorcând o categorie socială împotriva alteia, instituind categorii privilegiate și second hand. Acest fenomen este cu atât mai grav atunci când se petrece în instituții publice a căror menire, teoretic, ar trebui să fie combaterea abuzurilor și a discriminării.

Ultimele decizii ale CNCD arată limpede că funcționează ca o unitate polițienească prin care se urmărește eliminarea dezbaterilor publice pe teme care nu sunt îmbrățișate de ideologia acestei „instanțe” plătită din banii românilor. Practic, CNCD a devenit o instituție care, în loc să combată discriminarea, o instrumentalizează și o întoarce împotriva unor segmente largi (și majoritare) ale societății.

CNCD nu își îndeplinește rolul de apărător al drepturilor celor discriminați, ci are rolul de a le băga pumnul în gură românilor care își cer drepturile sau care au curajul să se exprime public”, se arată în textul respectivei petiții

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

2 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

2 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

4 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

5 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

5 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

6 zile ago