Subprefectul de Cluj se ține de glume proaste: cine a avut cu adevărat obsesia asimilării?

Pentru un maghiar cu minime cunoștințe de istorie, o istorie reală sub formele cunoscute de întreaga Europă, nicidecum o istorie paralelă, alternativă, așa cum le-a plăcut din păcate numeroșilor istorici unguri să producă, a vorbi despre o obsesie a asimilării naționalităților este ca și cum cineva ar vorbi de funie în casa spânzuratului. Și totuși acest lucru se întâmplă: o apariție editorială controversată îl are ca autor tocmai pe subprefectul de Cluj, Gyorke Zoltan.

Printre ultimele noutăți ale propagandei maghiare pentru îndobitocirea românilor naivi și creduli se numără și această apariție editorială care a avut loc la Cluj Napoca, la Muzeul de Arta, la sfârșitul anului 2017: “Napoca. O istorie recentă a Clujului. Obsesia romanizării sub două regimuri politice 1974-2014”. Autor? Nineni altul decât controversatul subprefect de Cluj Napoca (n.r. Györke Zoltán).

Nu știam până acum despre această carte publicată până nu ne-a anunțat pe e-mailul redacției un colaborator și prieten al publicației nostre, dar nu ne miră deloc. Vedem de asemenea că postfața este semnată tocmai de către Lucian Boia.

” Iată o reconstituire extrem de minuțioasă, bazată în deosebi pe izvoare inedite, a ”cazului Cluj-Napoca”. Punctul de plecare al acestei ciudate povești îl constituie ședința CPE al PCR, din 15 octombrie 1974, când Nicolae Ceaușescu a propus – în fapt, a decis – adăugarea denumirii antice Napoca la numele binecunoscut al Clujului. După prăbușirea comunismului, diverse localități botezate sau rebotezate sub regimul comunist au revenit la numele inițial. Nu însă și Cluj-Napoca. (…) O carte interesantă și convingătoare. Lucian Boia, noiembrie, 2017 ” , se arată în postfața cărții semnată de către Lucian Boia

Este evident o carte de propagandă antiromânească. Cifrele vorbesc pentru români: din peste un milion de etnici români / românofoni de pe teritoriul Ungariei la 1918 au mai rămas în zilele noastre abia vreo câteva zeci de mii de români și până și aceia aflați în plin proces de maghiarizare / asimilare, pe când din aproximativ un milion de unguri prezenți / rămași pe teritoriul României la 1918 (n.r. trebuie luată în calcul aici și plecarea optanților unguri) s-a ajuns undeva la peste un milion de maghiari ( între 1,2 – 1,3 milioane de maghiari).

Te și miri că au tupeul să vorbească despre românizare ținând cont de ceea ce s-a întâmplat cu populația românească de pe teritoriul Ungariei sau cu cea din regiunea RAM. Dacă stăm puțin și comparăm cifrele de mai sus, atunci unde este cu adevărat obsesia?