Spre deosebire de politicienii din România care iau imediat poziția ghiocelului zgribulit în zăpadă, Ministrul de externe din Polonia, Jacek Czaputowicz, reacționează la abuzurile și dublul standard al liderilor UE, afirmând că Polonia este nedreptățită alături de alte țări din regiune, printre care și România, Ungaria sau țările baltice.
“Considerăm că avem dreptul de a face reforme în țările noastre, respectând totodată și decizia Curții Europene de Justiție, chiar dacă nu suntem de acord cu ei, pentru că greșesc. De acționat am făcut-o așa cum v-am spus. Problema noastră este însă că Uniunea Europeană utilizează standarde diferite în relația cu diverse țări.
Noi suntem nedreptățiți, pe când decizii similare sunt acceptate în cazul altor țări, fără ca nici măcar Comisia Europeană să reacționeze. Fix același lucru se întâmplă și în cazul altor țări din regiune, România, Ungaria și țările baltice.
E o tendință de nu primi același tratament precum alte țări din Uniunea Europeană. Trebuie să protestăm împotriva acestei situații și o și facem. Cetățenii noștri își acordă acceptul și sprijinul pentru integrarea europeană, însă solicită să avem aceleași drepturi precum toți ceilalți membri ai Uniunii.”, a afirmat Jacek Czaputowicz, Ministrul de Externe din Polonia
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.