Și românii au avut femei războinice: la 12 martie 1849, Pelaghia Roșu comanda femeile în luptă

Ioana d’Arc din oastea lui Avram Iancu, astfel este catalogată Pelaghia Roșu de către istorici

În timpul celei de-a doua lupte de la Mărișel, din 12 martie 1849, Pelaghia Roșu a comandat în luptă femeile din sat.

Pentru că nu erau suficienți combatanți din rândul barbaților din sat, care era atacat de armata maghiară, femeile din sat s-au mobilizat pentru a lua parte activă la luptă. Au ales-o comandant pe Pelaghia Roșu, iar la momentul oportun ele au declanșat un atac călare asupra inamicului, care speriat de această intervenție, crezând că e atacat de cavaleria moților, a întrerupt lupta și s-a retras în debandadă.

Armata revoluționară maghiară (una dintre cele mai bune din Europa în acea perioadă) a încercat în mai multe rânduri să cucerească localitatea. Înfrântă de două ori, a pornit o a treia ofensivă, în 12 martie 1849, cu 1600 de oameni. Pentru că aparatorii erau în inferioritate numerică, femeile din Mărișel, conduse de Pelaghia Roșu, au recurs la o stratagemă: îmbracate bărbătește, au apărut pe un munte în spatele ungurilor, cu flinte și buciume:

“(…) sosind la pozițiile menite pentru dânsa, Pelaghia Roșu sufla în bucium, femeile calarețe se iviră din toate lăturile, înălțară un strigat mare și se puseră în mișcare” spune Avram Iancu în celebrul său Raport catre Franz Josef.
Crezând că sunt atacați, ungurii s-au retras în dezordine, lasând 30 de morți. La trecerea precipitată a Someșului Rece, alții din 100 din ei s-au înecat. În timp ce mărișelenii au avut numai trei inși de oblojit.

După faptele pline de eroism de la Mărișel, atât moții din zonă cât și românii din alte părți ale țării, au numit-o Ioana d’Arc din oastea lui Avram Iancu, prețuind-o și pomenind-o în povestirile lor ca pe o adevărată eroină. Speriate de victoriile Pelaghiei Roșu, anumite căpetenii maghiare au oferit chiar și o recompensă pe capul Ioanei d’Arc a românilor, însă nu s-a găsit nimeni dispus s-o trădeze.”

Și pe 6 iulie 1849 Pelaghia Roșu a fost în fruntea trupelor lui Avram Iancu și l-a ucis pe nebunaticul și rebelul comandant maghiar Vasvari Pal. La 10 iulie 1870 Pelaghia Roșu a trecut în lumea drepților, fiind înmormantată în cimitirul satului Mărișel.

Pelaghia Roșu a fost recompensată, în 1850, de  guvernatorul Transilvaniei, generalul austriac Wolgemuth, pentru meritele avute în timpul Revoluţiei pașoptiste. În actul de recompensa se spun urmatoarele:

„Pe temeiul preaînaltei împuterniciri dela 21 August 1850, ordonez, să se dee Pelagiei Roșu, mama lui Andreiu Roșu din Mărișel, decorat cu crucea de aur pentru merite, suma de o sută florini, drept premiu pentru demonstrația săvârșită cu istețime în contra insurgenților, pentru eliberarea satului ei, punându-se în fruntea unei cete de femei.”