Tocmai s-a mai rupt un lanț de iubire: Tudor Chirilă sare la gâtul PNL-ului. Tocmai și-a amintit că … “PSD și PNL aceeași mizerie”. Da’ până acum oare ce, sau cine-i ținea memoria în standbylui Tudor Chirilă? Ori poate ordinile-s altele…
” Aș vrea să nu uităm de sloganul ăsta, “PSD și PNL aceeași mizerie”. Știu că o să-mi sară în cap multă lume că nu e momentul de filosofie, că e nevoie de opoziție unită, bla, bla, bla. Eu cred că asta ar însemna să băgăm rahatul sub preș. Pentru că de fapt asta face PNL acum. Știm foarte bine și sunt zeci de mărturii despre fraternități silențioase între primari PSD și PNL în teritoriu, care se contrează doar de fațadă.
Nu avem memoria atât de scurtă încât să uităm monstrul USL. Iar lista PNL de la europarlamentare spune multe despre incapacitatea acestui partid de a se reforma. Cum poți să vii în fața alegătorilor cu personaje ca Vasile Blaga și Gheorghe Falcă? Există datorii la acești oameni. Nu a reușit partidul să construiască o listă curată de oameni cu viziune pentru traseul României în Europa.
Răspunsul este nu. Sunt convins că existau resurse în partidul lor ca lista asta să arate mult mai bine și să fie cu adevărat relevantă, dar se pare că reforma și promovarea oamenilor curați și bine intenționați nu câștigă în PNL.
Atenție asta nu e o invitație la boicot, vreau doar să punctez faptul că nu suntem proști și că singura șansă pe care o mai are această țară este soluția radicală în care partidele să se desprindă de mafia care le-a căpușat. PSD nu poate face asta, e însuși mafia, iar PNL se pare că nu poate. Cu lista asta…”, a scris Tudor Chirilă pe facebook
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
Susține GLASUL.info, presa independentă, susține adevărulDoneaza prin Transfer Bancar
În seara zilei de 15 martie a.c., un grup de români a fost oprit de către forțele de ordine la intrarea în localitatea Sfântu Gheorghe din județul Covasna, și întors din drum. Românii susțin că au fost escortați până la ieșirea din oraș, fără a li se motiva decizia de […]