Categories: Știri

Angel Popescu: “Ungurii au început să fie nepăsători cu legile Statului Român și nu mai respectă Constituția României”

Domnul Angel Popescu, președintele Partidului Noua Dreaptă Filiala Arad, sesizează Instituția Prefectului Județului Arad cu privire la încălcarea legii nr.75 din 16 iulie 1994 Art. 7. , potrivit căreia:

“Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi. “

Redăm integral comunicatul primit de la Angel Popescu, președintele Partidului Noua Dreaptă Filiala Arad:

” În atenția Instituției Prefectului Județului Arad

Partidul Noua Dreaptă vă sesizează încălcarea legii
nr.75 din 16 iulie 1994 Art. 7. – Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi.

Angel Popescu: “Ungurii au început să fie nepăsători cu legile Statului Român și nu mai respectă Constituția României”, Foto: Facebook / Angel Popescu

Prin această sesizare dorim ca toți cetățenii României, indiferent de etnie, să respecte legile Țării așa cum noi românii îi respectăm pe ei, cei de alte etnii.
Cetățenii unguri au început să fie nepăsători cu legile Statului Român și nu mai respectă Constituția României.

Dorim ca în termen de 3 zile acel drapel al altui Stat să fie îndepărtat de pe catarg, iar patronul hotelului să nu fie amendat, dar să primească un avertisment.

Angel Popescu: “Ungurii au început să fie nepăsători cu legile Statului Român și nu mai respectă Constituția României”, Foto: Facebook / Angel Popescu

Noi Naționaliștii din Arad, tolerăm acest gest de sfidare a tuturor românilor, dar aceste persoane trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că aici este PĂMÂNT ROMÂNESC și mai ales că Suntem Români AICI PE VECI STĂPÂNI!!!
Angel Popescu Președinte
a Partidului Noua Dreaptă
Filiala Arad”, se arată în comunicatul trimis de Angel Popescu


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

o săptămână ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

o săptămână ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

3 săptămâni ago