Domnul Angel Popescu, președintele Partidului Noua Dreaptă Filiala Arad, sesizează Instituția Prefectului Județului Arad cu privire la încălcarea legii nr.75 din 16 iulie 1994 Art. 7. , potrivit căreia:
“Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi. “
Redăm integral comunicatul primit de la Angel Popescu, președintele Partidului Noua Dreaptă Filiala Arad:
” În atenția Instituției Prefectului Județului Arad
Partidul Noua Dreaptă vă sesizează încălcarea legii
nr.75 din 16 iulie 1994 Art. 7. – Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi.

Prin această sesizare dorim ca toți cetățenii României, indiferent de etnie, să respecte legile Țării așa cum noi românii îi respectăm pe ei, cei de alte etnii.
Cetățenii unguri au început să fie nepăsători cu legile Statului Român și nu mai respectă Constituția României.
Dorim ca în termen de 3 zile acel drapel al altui Stat să fie îndepărtat de pe catarg, iar patronul hotelului să nu fie amendat, dar să primească un avertisment.

Noi Naționaliștii din Arad, tolerăm acest gest de sfidare a tuturor românilor, dar aceste persoane trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că aici este PĂMÂNT ROMÂNESC și mai ales că Suntem Români AICI PE VECI STĂPÂNI!!!
Angel Popescu Președinte
a Partidului Noua Dreaptă
Filiala Arad”, se arată în comunicatul trimis de Angel Popescu
- 5 Iulie 1484 – începea Bătălia pentru cetatea Chilia. În vara anului 1484 otomanii au atacat cetatea-port Chilia în vederea extinderii ariei de dominație turcească în nordul Dunării de Jos - 5 iulie 2025
- 4 Iulie 1848 – Românii din Munții Apuseni încep să se înarmeze, sub conducerea lui Avram Iancu - 4 iulie 2025
- 3 Iulie 1910 – Român amendat de unguri pentru că pe harnașamentul calului erau prezente cele trei culori ale tricolorului românesc - 3 iulie 2025