1897: Românii din Transilvania despre sărbătorirea lui 15 martie: “Stat-au ungurii pe vremea absolutismului în temniţă atâta cât am stat noi sub regimul liberal unguresc?”

“Stat-au ungurii pe vremea absolutismului în temniţă atâta cât am stat noi sub regimul liberal unguresc?”

La sfârșitul lunii martie a anului 1897, în “Tribuna Poporului“, primul ziar al românilor din Arad, apărea un articol despre scrisoarea unui ungur până peste cap de patriot (n.r. — „hazafias följajdulàs”), supărat nevoie mare de faptul că Episcopul Aradului nu a “conlucrat” pentru reușita sărbătoririi zilei de… 15 martie.

“Numitul ziar spune că Românii din comitat nu pot suferi nimic ce-i unguresc, cu toate-că mai ales noi am avea cauze de a ne bucura de instituţiunile ungureşti, căror — ca şi libertăţii presei — avem a le mulţumi progresul nostru.

Păcat că ziarul unguresc lângă un adevăr mare, pune un paradox atât de izbitor. Românii şi libertatea presei?!

Dar’ stat-au Ungurii pe vremea absolutismului în temniţă atâta cât am stat noi sub regimul liberal unguresc?

Nu ştiu oare ziariştii din Ungaria, că în Ardeal şi acum există legea de presă făcută de regimul absolutistic austriac? N’au auzit de patenta împărătească?

Nu ştiu ei oare, că de când s-a inaugurat constituţionalismul maghiar, noi trebue să ne apărăm în contra lor toate institutele româneşti?

Să nu mai vorbească deci de „gratitudinea” ce ar “trebui” s-o avem fie pentru Kossuth, fie pentru alţi sfinţi unguri, ca Tisza bunăoară.

Încât despre cazul amintit, P. S. Sa Episcopul Aradului s-a purtat aşa cum trebue să se poarte un prelat român!“, scria la 25 martie 1897 Tribuna Poporului

Paradoxul cel mai mare este deci, faptul că românii refuzau până și sub deplina putere a stăpânirii ungurești în Transilvania, să audă de acel 15 martie pe care îl sărbătoresc ungurii.

Românii nu aveau nimic de sărbătorit pe 15 martie, cum nu au nici astăzi, pentru că acea zi reprezintă o pagină neagră din istoria neamului românesc, iar în loc de sărbătoare ar merita o zi de doliu național, de reculegere în memoria tuturor victimelor absolutismului austro-ungar abătut ca una dintre cele mai cumplite năpaste din istorie asupra neamului românesc.

În loc de zi de doliu, sau de momente de reculegere, nici măcar nu mai vorbim de niște muzee sau monumente special dedicate suferințelor seculare îndurate de românii transilvăneni, în România astăzi defilează pe străzile marilor orașe replici moderne ale husarilor care și-au spălat armele în sânge românesc!?

Deși în trecut accesul la educație era destul de limitat și nu chiar oricine avea acces atât de ușor ca în ziua de azi la o educație decentă, unii ar putea spune că mai curând ne-am prostit noi în comparație cu românii acelor vremuri. Ei chiar și amenințați cu închisoarea, nu găseau nimic de sărbătorit pe 15 martie…