Declarațiile lui Traian Băsescu legate de o așa zisă cedare de suveranitate încă din anul 2007 în urma semnării Tratatului de la Lisabona, au iscat destule discuții și controverse de-a lungul timpului. Avocatul Aurelian Pavelescu ba chiar consideră că “Traian Băsescu ar trebui judecat pentru trădare! N-a cedat nicio suveranitate!”.
“TRAIAN BĂSESCU AR TREBUI JUDECAT PENTRU TRĂDARE! N-A CEDAT NICIO SUVERANITATE!
În interviul de ieri (n.r. 23 martie a.c.), Traian Băsescu repetă o prostie pe care a mai spus-o în 2011, dar nu l-a băgat nimeni în seamă. Că, în 2007 când a semnat Tratatul de la Lisabona, AR FI CEDAT SUVERANITATEA ROMÂNIEI! Faptul că repetă acum, înseamnă că lucrurile chiar au fost luate ca atare și ar trebui să fie cercetat pentru trădare de țară.
Domnule Băsescu, cum puteai să semnezi așa ceva când CONSTITUȚIA NU-ȚI DĂ DREPTUL? Dacă ai fi citit bine Constituția la art. 61, ai fi văzut că reprezentantul suprem al poporului este PARLAMENTUL, iar la art. 80, Președintele este doar reprezentantul statului care se supune poporului.
Art. 2 din Constituție arată clar cui aparține suveranitatea, și anume POPORULUI, și cum se exercită ea: prin alegeri libere și referendum. Prin alegeri poporul își DELEAGĂ suveranitatea către PARLAMENT (iar NU O CEDEAZĂ), potrivit art. 61: ”Parlamentul este reprezentantul suprem al poporului român.”
Și, atunci, cum pretinzi, bre, că ai CEDAT suveranitatea, când nu aveai acest drept constituțional ca Președinte? Ai citit și art. 152, care intezice chiar și modificarea Constituției, în sensul de a fi limitate drepturile cetățenilor și garanțiile acestora, implicit suveranitatea?
NIMENI nu poate ceda suveranitatea! Nici măcar poporul, adică o masă de votanți, pentru că poporul este suma generațiilor trecute, prezente și viitoare! Cel mult se pot DELEGA anumite atribute ale suveranității, DAR NUMAI ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE DELEGAREA POATE FI ȘI RETRASĂ DE POPOR! Ca la orice mandat: cel care dă mandatul îl poate și retrage, adică poporul. Cum poate poporul să intre sclav pe vecie, să-și piardă pe veci suveranitatea? Sunteți nebun?
Domnule Băsescu, poporul n-a cunoscut această mârșăvie, nici eu n-am știut că, în spatele ușilor închise de fapt ai promis VÂNZAREA ROMÂNIEI CU TOTUL, ADICĂ CU SUVERANITATE CU TOT! N-aveai niciun drept, iar actele care ar avea o asemenea conotație SUNT NULE ABSOLUT! Ce-ai crezut dumneata și ce crezi, că suveranitatea poporului român este un preș pe care să-și șteargă picioarele trădătorii de neam și de țară? Că istoria României de mii de ani, martirii noștri din icoane au făcut România s-o vinzi dumneata pe o semnătură între două dansuri la bodegile de pe litoral și două-trei pahare de whisky cu multă gheață, ca să meargă mai bine?
Parlamentul ar trebui să declanșeze o Comisie de anchetă și parchetul ar trebui să se auto-sesizeze. Cu un astfel de Președinte am ajuns țara nimănui, pentru că a ieșit din matca constituțională. Unde scrie în Constituție că poți să vinzi țara cu semnătura dumitale, domnule Băsescu, că reprezinți poporul român? Vei da socoteală oricum ÎN FAȚA ISTORIEI! AȘA CEVA NU SE IARTĂ!”, a scris Aurelian Pavelescu pe facebook
‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…
La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…
Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…
proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…
Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…
Plânge țara și străbunii C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…
Leave a Comment