În anul 1924, Nicolae Iorga, recunoscut azi în lume ca unul dintre cei mai de seamă bizantiniști, a ținut în București primul Congres Internațional al Studiilor Bizantine, la care au luat parte cei mai importanți experți în domeniu, pentru ca în 1926 să fie înființat la Bucureşti, Institutul de Studii Bizantine, cu scopul de a contribui la dezvoltarea cercetărilor privind istoria relațiilor româno-bizantine şi a influenţei civilizației bizantine asupra istoriei României.
Istoric de reputație internațională, Nicolae Iorga pune România pe harta lumii în domeniul bizantinologiei prin fondarea Institutului de Studii Bizantine și a Institutului de Istorie Universală, țara noastră jucând un rol însemnat la nivel internațional cu privire la inițierea și organizarea studiilor bizantine.
Pasiunea lui Nicolae Iorga pentru bizantinologie a ridicat istoricilor români și nu numai, suspiciunea că acesta ar avea origini grecești, suspiciuni infirmate chiar de către Iorga:
„Tatăl meu era dintr’un neam de negustori români mai târziu boieriți, din Botoșani, iar mama mea este fiica scriitoarei române Elena Drăghici, nepoata de soră a cronicarului Manolachi Drăghici și nepoata de fiică a lui Iordachi Drăghici, mare Vornic al Moldovei. Cu tot numele de Arghiropol, tatăl mamei mele, dintr’o familie venită din Rusia, din Basarabia, era fiul unei Miclește din Ținutul Tartarei, rudă cu Mitropolitul Sofronie Miclescu la care a și locuit într’un timp, și cu Mitropolitul Calinic.”, a declarat Nicolae Iorga (1)
Printre lucrările din timpul vieții lui Nicolae Iorga se numără mai multe volume dedicate istoriei bizantine: Formes byzantines et réalités balcaniques („Formularistica bizantină și realități balcanice”, anul 1923) , Histoire de la Vie Byzantine, Empire el civilisation, d’apres les sources (ISTORIA VIETII BIZI&NTINE, anul 1934), Byzance après Byzance („Bizanț după bizanț”, anul 1934) , CE E BIZANTUL (CONFERINTA LA UNIVERSITATEA LIBERA, anul 1939).
În afara lui Nicolae Iorga, printre cei mai cunoscuți bizantiniști români se numără Nicolae Bănescu (n.r. cel care a condus Institutul de Studii Bizantine după moartea lui Nicolae Iorga, din 1940 până în 1948), Gheorghe I. Brătianu, Alexandru Elian, Petre Guran, Demostene Russo, Orest Tafrali, Nicolae-Șerban Tanașoca sau Răzvan Theodorescu.
Ce reprezintă studiile bizantine și cu ce se ocupă? O definiție a acestora este dată de către Helen C. Evans, în lucrarea sa intitulată “Byzantium: Faith and Power (1261–1557)”:
“Studiile bizantine (cunoscute și sub denumirea de Bizantinologie) reprezintă o ramură interdisciplinară a științelor umanistice care se ocupă cu istoria, cultura, portul, religia, arta, știința, economia și politica Imperiului Bizantin. Promotorul acestei discipline este considerat a fi filologul german Hieronymus Wolf, umanist. La 100 de ani după cucerirea finală a Bizanțului de către Imperiul Otoman, Wolf a început să strângă și să traducă scrierile filozofilor bizantini.”
Note:
(1) Dumitru Hîncu, “Scrisori de la N. Iorga, E. Lovinescu, G. M. Zamfirescu, B. Fundoianu, Camil Baltazar, Petru Comarnescu”, in România Literară, Nr. 42/2009