Kós Károly a fost un arhitect maghiar implicat activ în viața socială și politică din Transilvania. În jurul său s-a țesut așa numita mișcare transilvănistă, un grup al elitei culturale maghiare care milita în rândul comunității maghiare din Transilvania despre importanța cunoașterii istorice și a conviețuirii interetnice din Ardeal.
Ca arhitect, a avut un stil unic, original, atrăgând încă de la început atenția prin casa construită la Stana, pe care a numit-o Varjúvár. Dar Kós Károly nu s-a limitat doar la arhitectură: el a fost și scriitor, editor, grafician, etnograf și politician.
În scrierile sale, Kós Károly a vorbit și despre tensiunile interetnice din Ardeal, dar și despre obsesia maghiarimii de a maghiariza întreaga populație a Transilvaniei.
„Societatea românească este un duşman atât de natural pentru noi, că nu o vom putea câştiga de partea noastră, nici cu vorba bună, nici cu forţa. (…)Românul ardelean nu va fi niciodată ungur de bunăvoie. Nu are nevoie nici de învăţarea limbii maghiare – noi maghiarii ardeleni avem nevoie mult mai mare de-a vorbi limba română. Ei preferă să-şi înveţe copiii franceza şi germana. Dar nici conceptul statal maghiar nu va mai entuziasma românii noştri, după ce a luat naştere, în vecinătatea noastră imediată, o Românie liberă, naţională, una care se dezvoltă cu paşi uriaşi.
Situaţia noastră azi este aşa: însărăcita şi obosita societate maghiară din Transilvania, care şi-a pierdut speranţa, este nevoită să se retragă pas cu pas, în mod continuu, în toate aspectele în faţa românilor care avansează în rânduri unite, sub o unică conducere conştientă. Ne prevedem soarta şi nu ne putem aştepta la vreo minune. Noi înşine suntem slabi şi nu ne vine în ajutor, nici societatea, nici administraţia statului Ungariei Mari (…)”, Kós Károly, 1911