Prezentarea publică „Asteroizii şi viaţa pe Terra” – invitat special Mirel Bîrlan


Comunicat de presă
„Asteroizii şi viaţa pe Terra”
25 mai 2019 – invitat special: Mirel Bîrlan

Mirel Birlan este astronom la Institutul de Mecanică Cerească şi de calcul al Efemeridelor din cadrul Observatorului Astronomic din Paris şi cercetător asociat la Institutul Astronomic al Academiei Române. El a propus Uniunii Astronomice Internaţionale denumirea asteroidului 7986 Romania. Din anul 2001 asteroidul cu numărul 10034 îi poartă numele.

Asteroizii fac parte din categoria micilor corpuri care se află în Sistemul Solar.Cataloagele lor includ peste 790 mii de astfel de corpuri. Cea mai mare parte a acestora se află între planetele Marte si Jupiter, în centura principală de asteroizi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

O populaţie de asteroizi se apropie de orbita Pamantului; aceştia sunt asteroizii geointersectori. Cunoaşterea intima a acestei populaţii ne oferă cheia descifrării istoriei şi evoluţiei Sistemului Solar, de la inceputul formârii proto-planetelor, acum 4,5 miliarde de ani.

Conferinţa va prezenta cele mai noi cunoştinte despre asteroizi, obţinute cu ajutorul misiunilor spaţiale Rosetta, Hayabusa 1 şi 2, Dawn şi OSIRIS-Rex.

Aceste rezultate vor fi completate cu informaţiile obţinute de la sol şi cu instrumentele instalate pe telescoapele de 8 m diametru, Very Large Telescope din Cerro Paranal în Chile.

Prezentarea publică va avea loc sâmbătă, 25 mai 2019, ora 20.00, la sediul central al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad. După ora 21.30, o să continuăm cu observaţii astronomice pe platoul din faţa Teatrului „Victor Ion Popa”.
Accesul va fi liber!

Dumitru Ciprian Vîntdevară, Muzeograf al Planetariui și Observatorului Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad

Website: www.astrobarlad.wordpress.com

Facebook: www.facebook.com/astrobarlad

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.



Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)