Categories: Antiromanism

Poporul Român supus la un genocid prin administrarea de aditivi alimentari cancerigeni

“OTRĂVIREA ROMÂNILOR SUB PRIVIRILE INDIFERENTE ALE CONDUCĂTORILOR NOȘTRI SUPREMI

SCRISOARE DESCHISĂ
adresată Președintelui României Klaus Werner Iohannis și Primului-ministru Viorica-Vasilica Dăncilă vizând oprirea genocidului împotriva Poporului Român provocat de aditivii alimentari cancerigeni

După lovitura de stat din decembrie 1989 la conducerea României au fost impuși reprezentanți din neamul de ucigași, numit astfel de către Domnul nostru Iisus Hristos. Aceștia, la comanda stăpânilor străini ai României post-decembriste, au supus Poporul Român la un genocid prin administrarea de aditivi alimentari cancerigeni!

Pe baza unui program diabolic, aditivii alimentari cancerigeni au fost introduși în pâine și produse de panificație, carne și preparate din carne, băuturi răcoritoare, băuturi alcoolice, dulciuri, sare, unele medicamente etc.

Pe ambalajele acestor produse, consumate zilnic de către cetățenii români și străinii care ajung în România, este înscrisă formula chimică sau denumirea științifică a aditivilor alimentari cancerigeni. Pe niciun ambalaj nu este înscrisă cantitatea din aditivii alimentari cancerigeni și nici felul de cancer pe care îl declanșează.

În literatura de specialitate sunt cunoscuți peste 50 de aditivi alimentari cancerigeni și sunt precizate efectele lor asupra consumatorilor, respectiv ce fel de tip de cancer provoacă. Vă rog să lecturați lista aditivilor alimentari cancerigeni administrați Poporului Român, precum și consecințele lor și sunt sigur vă veți îngrozi de ceea ce veți afla.

Apoi, este obligatoriu să acționați pentru interzicerea de urgență a aditivilor alimentari cancerigeni în România!

Ca urmare a administrării aditivilor alimentari cancerigeni au murit cu zile circa 3.000.000 de cetățeni români și peste 1.000.000 de români sunt diagnosticați cu cancer și urmează diverse forme de tratament foarte costisitoare care, de regulă, prelungesc chinurile bolnavilor.

Aproape că nu există familie de români în care să nu se fi înregistrat vreun deces din cauza acestei boli perfide, cancerul. Un număr uriaș de români, de toate vârstele, sunt bolnavi de cancer ca urmare a administrării aditivilor alimentari cancerigeni.

De aproape 30 de ani, în România s-a dus o politică greșită vizând tratarea diferitelor forme de cancer fără să fie înlăturată cauza lor principală: administrarea aditivilor alimentari cancerigeni! 
Pentru oprirea genocidului împotriva Poporului Român provocat de aditivii alimentari cancerigeni, vă solicit să acționați pentru adoptarea unei Ordonanțe de urgență și, ulterior, a unei legi prin care să se interzică aditivii alimentari cancerigeni.

În această Ordonanță de Urgență trebuie să se precizeze că în România este INTERZISĂ folosirea aditivilor alimentari cancerigeni, iar persoanele fizice care introduc, dețin sau distribuie și comercializează astfel de aditivi sunt condamnate la închisoare pe viață și nu pot fi eliberate condiționat, grațiate sau amnistiate.

Persoanele juridice care introduc în alimente și în băuturi aditivi alimentari cancerigeni, precum și cele care vând astfel de produse trebuie foarte aspru sancționate, iar pentru conducătorii lor să înceapă urmărirea penală pentru infracțiunea de genocid.

Adoptarea rapidă a unei Ordonanțe de Urgență privind interzicerea aditivilor alimentari cancerigeni va opri genocidul împotriva Poporului Român, iar pentru dumneavoastră va constitui un argument forte în campania electorală pentru alegerea noului Președinte al României. Neadoptarea unei Ordonanțe de urgență pe această temă îi va determina pe milioane de alegători din Țara-Mamă și de români alungați pretutindeni să nu vă voteze la alegerile prezidențiale din noiembrie a.c.”

Dr. Gheorghe Funar
Președinte al Partidului România Noastră
Candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

2 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

3 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

4 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

5 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

5 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

6 zile ago