Categories: Antiromanism

Daniel Gheorghe: Primăria Capitalei își bate joc de toată lumea permițând a avea loc și găzduind, în interiorul Arcul de Triumf, o expoziție de măscări anticreștine

Deputatul liberal Daniel Gheorghe a reacționat împotriva profanării Arcului de Triumf din București, protestând public pe contul său de socializare împotriva a ceea ce el numește “expoziție de măscări anticrestine organizată de nu știu ce străini dubioși ascunși sub numele unui foarte cunoscut grafician londonez”.

” Cred că Primăria Capitalei își bate joc de toată lumea permițând a avea loc și gazduind, chiar în perioada în care se sărbătorește Centenarul Marii Uniri, în interiorul Arcul de Triumf, nici mai mult și nici mai puțin decât o expoziție de măscări anticrestine organizată de nu știu ce străini dubioși ascunși sub numele unui foarte cunoscut grafician londonez.

De fiecare dată am spus-o și o repet: arta postmodernista este, cu mici excepții, o expresie a degenerarii și a deviatiilor comportamentale ale unui mediu amoral care nu mai privește arta din perspectiva creației estetice, a valorii simbolic-intelectuale ori a frumosului, ci drept un mesaj ideologic deconstructivist si agresiv, un fel de realism socialist al erei digitale.

Cer public Primăriei Municipiului București să oprească această expoziție obscena din Arcul de Triumf care insultă credința acestui popor și intineaza memoria eroilor români căzuți pentru Reintregirea României. S-au împlinit recent o sută de ani de la eliberarea Ungariei de către România de sub bolșevism.

Corectilor politic ce sunteți prin primăria Bucurestilor, deranja cumva amintirea faptului că armata română a intrat în Budapesta la 1919 alungand de acolo comunismul și ați zis să țineți ocupat un monument sacru pentru natiunea română cu tot felul de lucruri hidoase care nu merită lăsate nici măcar pe cel mai urât gard de la marginea orașului?” , a scris pe facebook deputatul Daniel Gheorghe

Daniel Gheorghe: Primăria Capitalei își bate joc de toată lumea permițând a avea loc și găzduind, în interiorul Arcul de Triumf, o expoziție de măscări anticreștine, Foto: razboiulinformational.ro

Și unele publicații din România au protestat față de profanarea Arcului de Triumf din capitală prin găzduirea unei expoziții nu tocmai … ortodoxe.

Arcul de Triumf profanat de o expoziţie obscenă +18?“, scrie razboiulinformational.ro

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

15 Iulie 1858- Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poștale. Acestea erau vestitele “Cap de bour” a căror primă emisiune cuprindea patru timbre

15 iulie 1858 – „Cap de Bour”, prima marcă poștală românească, simbol al demnității și…

3 zile ago

15 iulie 1514 – Înfrângerea de la Timișoara și sfârșitul marii răscoale țărănești conduse de Gheorghe Doja

La 15 iulie 1514, lângă Cetatea Timișoarei, se încheia unul dintre cele mai dramatice episoade…

3 zile ago

De ce pune toată lumea acid salicilic pe față? Răspunsul unui dermatolog

Dacă ai petrecut măcar câteva minute în fața raftului de cosmetice sau pe un forum…

o lună ago