libris.ro

Daniel Gheorghe: „România nu trebuie să fie tributară unor blaturi făcute de ruși cu germani sau de ruși cu Bruxelles!”

Tinerii politicieni prezenți sâmbătă, 7 septembrie 2019, la Conferința Consiliului Mondial Român (CMR) în Sala Drepturilor Omului de la Palatul Parlamentului, deputatul Daniel Gheorghe, respectiv deputatul Constantin Codreanu, au demonstrat că se poate face și un altfel de politică, una mai apropiată de interesul național, prin care nu se ezită a se spune adevăruri dureroase, sau chiar declarații care nu se încadrează deloc în nota ”corectitudinii politice’‘ și a curentelor progresiste / neomarxiste cărora le-au căzut pradă de la o zi la alta tot mai mulți dintre colegii lor de partid.

Prezent la deschiderea Conferinței Consiliului Mondial Român (CMR), deputatul Daniel Gheorghe a rostit un înflăcărat discurs cu privire la incapacitatea statului român de a oferi o minimă protecție identitară românilor din jurul granițelor României, tot mai batjocoriți, oprimați și supuși unor agresive campanii de deznaționalizare.

„Românii din comunitățile istorice tind să fie uitați de către autoritățile românești. În Ucraina, comunitățile românilor sunt supuse unor politici de batjocură din partea statului ucrainean. Prin noile legi ale învățământului și administrației din Ucraina, se merge pe repede înainte cu deznaționalizarea, se desființează școlile românești. Incapacitatea sistematică a românilor din Ucraina de a învața limba română se datorează unui șir lung de provocări ale statului ucrainean. Acel controversat și trădător tratat din 1997 încheiat între România și Ucraina vorbea și despre respectarea drepturilor minorităților, ori e clar că aceste prevederi nu s-au respectat. Politica națională are datoria de a ne opune oricărui parteneriat cu Ucraina și integrării europene a Ucrainei, cât timp ea nu respectă drepturile fundamentale ale românilor de pe teritoriul statului ucrainean. La fel e și în Serbia: împărțirea în vlahi și români pe modelul sovietic al moldovenismului. Există presiuni cumplite din partea statului sârb care au ca scop deznaționalizarea comunităților românești. În timp ce tu (n.r. statul român) ești un exemplu la nivel european în respectarea drepturilor minorităților, și e foarte bine să fie așa, țările din jurul României vedem cum practică politici de deznaționalizare. Politica temătoare a MAE când vine vorba de acordarea cetățeniei române extinse reflectă slăbiciunea statului român. Cetățenia română reprezintă o protecție mai mare pentru românii din regiunile istorice. De ce să facă presiunii unii din anumite servicii cu pretexte de siguranță națională împotriva acordării cetățeniei române pentru românii din regiunile istorice? Legi blocate pentru acordarea cetățeniei române pentru românii din jurul granițelor… (…) Românii din Republica Moldova sunt captivi într-un stat eșuat! De ce să nu aibă cetățenia română? România nu trebuie să fie tributară unor blaturi făcute de ruși cu germani sau de ruși cu Bruxelles! Ar fi timpul să avem și un Minister al Reîntregirii! Nu putem gândi ca o țară mică, pentru că nu suntem o țară mică!”, a spus Daniel Gheorghe la Conferința Consiliului Mondial Român

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.



Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info