La sfârșitul săptămânii, pe 28 și 29 septembrie, evenimentul Ograda din Cămară, inițiat de Asociația magazinelor de proximitate La Băcănie din Iași în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, va fi organizat pe pietonalul Ștefan cel Mare.
Ca și la celelalte ediții, cumpărătorii vor putea găsi produse locale, proaspete și de calitate, direct de la cei care le fac.
La eveniment vor participa aproximativ 15 producători locali.
Este vorba de Radu Plăvănescu și Robert Bălteanu cu produse apicole, doamna Gica Neamțu cu zacuscă și dulceaăa cu atestat. Produsele din carne de la Fabrica de fum vor fi și ele și vor putea fi servite cu o pâine bună făcută de Cecilia Țugulia de la Magazia Morăriței. Familia Hoşliag aduce Legumele de acasă direct din solarii, Gicu Roșca vine cu salatele asortate făcute după rețete din Republica Moldova.
De la Hilița va ajunge domnul Dan Herea cu fructe de sezon. Zmeură și mure gustoase de la Țibănești de la domnul Dorian Secară. Nu va lipsi nici de această dată Crama Varzari din Cotnari, Paul Crețu și Petruț Zah din Târgu Neamț vor veni cu sirop de cătină, uleiuri presate la rece. Cristian Ioniță va veni cu sirop de lavandă, afine, mentă, zmeură cu busuioc. Vom avea cafea foarte bună de la Noir, hăinuțe pentru copii făcute în Lețcani de familia Hrițcu. Laura și Andrei Ignătoaie vin cu produse din lavandă cu o gamă diversificată.
Scopul evenimentului este de a susține consumul produselor românești și astfel de a sprijini economia locală. Totodată, producătorii vor ajuta un alt caz social.
Programul va fi între orele 7.00 și 14.00, iar cei care ajung la eveniment au ocazia să deguste sau să testeze produsele noi.
Facebook
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.