Deși România s-a expus salvând tezaurul polonez, Polonia era dispusă să sacrifice România pentru a se salva pe sine?

Având o experiență traumatizantă cu propriul său tezaur de aur și de alte valori și comori naționale, România a considerat că merită de această dată să-și asume riscul și să se expună pentru a apăra tezaurul național polonez în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Între România și Polonia existau la nivel oficial relații foarte bune în perioada interbelică, astfel încât s-a mers până într-acolo încât au fost semnate la începutul anilor 20 ai secolului trecut tratate de alianță. Alianța polono-română a constant într-o serie de tratate semnate în perioada interbelică de A Doua Republică Poloneză și Regatul României. Primul tratat a fost semnat în 1921 și împreună, tratatele au format o bază a bunelor relații dintre cele două state care au fost menținute până la începutul celui de-al doilea război mondial.

Ca și tezaurul românesc, și tezaurul național polonez cuprindea atât o mare cantitate de aur, cât și adevărate comori naționale de patrimoniu, vestigii arheologice, comori identitare, artă cu o valoare artistică și istorică excepțională, etc. Acest uriaș tezaur polonez a fost evacuat din Polonia la începutul celei de-a doua conflagrații mondiale în septembrie 1939 și a fost transportat prin  România, Franța și Regatul Unit în Canada.

România și-a sumat atunci un risc enorm, aurul polonez fiind dorit în egală măsură atât de către mașina de război a Germaniei, cât și de cea sovietică, pentru a-și alimenta cheltuielile și costurile unor viitoare campanii de război.

Dar oare Polonia era la fel de dispusă să-și asume riscuri pentru România? Iată ce aflăm din anumite dovezi arhivistice scoase la lumină de către istoricii militari români cu privire la intențiile Poloniei de a sprijini expansiunea germană spre Sud Estul Europei, prin Slovacia și România, cu minimul de sacrificiu din teritoriul polonez și primind compensații teritoriale în statele baltice și în Belarus (Bielorusia):

“Polonia va ceda Danzigul și o parte din Galiția, în schimbul unei ieșiri la Marea Baltică printr-unul din statele baltice, care ar intra sub zona de influență poloneză și a unor compensații teritoriale în Bielorusia. Polonia va sprijini acțiunea Germaniei în contra Rusiei sovietice, concentrând forțele sale pe frontiera estică. Germania își va dirija acțiunea sa prin România, pe care o va lua sub influența sa politică, și va pătrunde în Ucraina sudică. Prin această schimbare de politică, Polonia urmărea dirijarea acțiunii germane spre sud-est, prin România, ocolind astfel calea directă de penetrație spre Est, deci sacrificând România pentru a se salva pe sine”, se arată într-un raport al organelor informative românești – sursa: cartea istoricului militar col. (r) dr. Constantin Moșincat, intitulată “1940, Strigătul de durere al românilor”