Carte-monument lansată la Carei de Ziua Armatei: “ARTA DIN ROMÂNIA, din preistorie în contemporaneitate”

Arta din România, carte-monument de a cărei apariție s-a îngrijit academicianul Marius Porumb a fost lansată de Ziua Armatei la Carei la Catedrala ortodoxă  Sf.Dimitrie, în prezența Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului în organizarea Academiei Române, a Asociațiunii ASTRA Carei și a Direcției de Cultură Carei.

Academicianul Marius Porumb  a cucerit  asistența prin  alesele cuvinte cu care a motivat apariția acestei lucrări marcante pentru poporul român dar  mai ales prin  căldura sufletească ce răzbătea din exprimare. Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a avut cuvântul de final. Cuvinte de o mare încărcătură emoțională care au îndemnat la iubirea de neam și țară.

Lansare de carte la Carei a academicianului Marius Porumb:  "ARTA DIN ROMÂNIA, din preistorie în contemporaneitate", Foto: Buletin de Carei
Lansare de carte la Carei a academicianului Marius Porumb: “ARTA DIN ROMÂNIA, din preistorie în contemporaneitate”, Foto: Buletin de Carei

,,Sinteza privind Arta din România din preistorie în contemporaneitate vede lumina tiparului după 50 de ani de la apariția ultimului tratat de istoria artei, publicat de Institutul de Istoria Artei al Academiei Române la Editura Meridiane. Sinteza prezentă este   redactată de peste 40 de autori, cei mai importanți cercetători ai domeniului, ce fac parte din elita istoriei și criticii de artă din România.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
Lansare de carte la Carei a academicianului Marius Porumb: “ARTA DIN ROMÂNIA, din preistorie în contemporaneitate”, Foto: Buletin de Carei

Cele  două volume cuprind peste 1500 pagini de text și  peste 2200 de fotografii color la care se adaugă desene, planuri și relevee, gravuri și fotografii istorice. Bogatul material ilustrează un excepțional tezaur artistic  al României, cu numeroase aspecte ale realizărilor și performanelor artistice, documentate de cercetările din ultimele decenii, fenomenul artistic românesc remarcându-se printr-o superbă originalitate și o permanentă conexiune cu lumea europeană. “

Preluare BuletindeCarei.ro

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Tezaur românesc în lemn la Dărmănești, în județul Bacău

lun oct. 28 , 2019
Avem o cultură și niște tradiții absolut extraordinare. Păcat că nu sunt promovate pe măsură, așa cum de pildă o fac alte țări. Țări precum Coreea de Sud sau Japonia, își promovează aceste tradiții prin filme, turism, expoziții internaționale. Nu v-ar plăcea să vedeți niște filme românești având ca decor […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News