Categories: Bolsevism

UE(RSS)? Comisarii “europeni”, chefuri pe imnuri marxiste în Parlamentul European!?

Dacă membrii rezistenței anticomuniste care au luptat cu arma în mână prin munții României s-ar putea astăzi trezi la viață din nou și să vadă de cine este condusă Europa, credem că ar muri subit de inimă rea.

“”Uniunea Sovietică Europeană”? Comisarii europeni, criticați după ce au cântat un imn marxist în Parlamentul European”, scrie activenews.ro

După ce în trecut au inaugurat prin Germania statui și muzee dedicate lui Karl Marx, liderii europeni mai fac un pas și trec la paranghelii cu imnuri marxiste chiar în Parlamentul European, probabil ca să ne fie clar că inaugurarea colosului lui Marx din Germania n-a fost nicidecum un accident, ci asta este linia ideologică a noii Uniuni… Sovietice?

Și dacă UE este ”Uniunea Sovietică Europeană” așa cum spun cei de la activenews.ro, atunci ce rol ocupă Kovesi în toată această construcție mizerabilă? Un soi de hazaică neosovietică, propulsată în fruntea parchetului european ca răspată pentru felul în care a distrus capitalul autohton și clasa politică “neascultătoare” din România?

” Procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi a declarat că vor fi necesare eforturi deosebite pentru a face Parchetul Uniunii Europene să devină o instituție capabilă să protejeze interesele financiare ale UE. Într-un material publicat în Financial Times, Kovesi spune că nicio înfrângere nu este definitivă, dacă faci ceea ce știi că este bine, moral, legal. “, scrie cotidianul.ro

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

o săptămână ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

o săptămână ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

3 săptămâni ago