Și-am fi avut-o și mai mare, și mai mândră, cuprinzând aproape toate vetrele europene ale românismului, dacă de-a lungul istoriei am fi gândit la nivel mare, nu doar la colbul din propria bătătură. Ce țară de pe lumea asta se mai poate lăuda cu două Moldove, două Bucovine, două Banaturi, două Crișane, două Maramureșuri, două Dobrogi, o Transnistrie, o Pocuție? Cine și-ar fi lăsat atâta carne din carnea lui, sânge din sângele lui, la mila unor călăi nemiloși, puși pe etnocid, asimilare forțată, la mâna unor satrapi genocidari culturali?

După îndepărtarea de pe fațada primăriei Carei a plăcuțelor oficiale cu simbolurile românești și înlocuirea acestora cu niște plăcuțe ce par a fi destinate mai curând monumentelor funerare ( n.r. vezi aici) decât unor instituții publice, primăria Carei mai dă încă o palmă usturătoare suflării românești: refuză să aprobe amplasarea unei plăci cu numele delegaților la Marea Unire de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 pe clădirea primăriei, acolo unde a avut loc adunarea delegaților în luna noiembrie a anului 1918.

Breaking News