Ultima minciună în materie de Autostrada Unirii apare tot de la baronul Munchhausen de la „Fondurile Europene”

Progeniturile baronului Munchhausen populează Palatul Victoria! Nu cunoaştem ce blestem s-a coborât peste această ţară, poate prea năpăstuită de soartă, însă, zi de zi aflăm veşti de la Palatul Victoria care nu demonstrează altceva decât o degringoladă generalizată care nu poate avea decât un efect distructiv. „, scrie deputatul social democrat Petru Bogdan Cojocaru într-un comunicat de presă.

„Vă mai aduceţi aminte despre declaraţiile de la sfâşitul anului trecut ale domnului ministru Marcel Boloş cu privire la Autostrada Unirii? Imediat după preluarea guvernării şi numirea domniei sale pe scaunul călduţ de ministru al Fondurilor Europene, domnul Boloş s-a grăbit să denunţe procedura iniţiată deja şi aflată în faza de licitaţie publică, în ceea ce priveşte încheierea unui parteneriat public privat pentru construcţia tronsonului Ungheni Iaşi-Târgu Mureş.

Am protestat în acel moment şi am arătat că soluţia vizată, şi, în acelaşi timp, visată efectiv de domnul Ministru este iluzorie, nefiind deschise încă liniile de finanţare, soluţiile din bani europeni nefiind determinate şi nici măcar determinabile la momentul respectiv.

Nu au trecut nici 30 de zile de la acestă primă luare de poziţie, că acelaşi domn ministru a venit cu o erată publică, şocând efectiv auditoriul în momentul în care, cu lentoarea specific cotrocenistă, a ajuns şi domnia sa la concluzia că…finanţarea prin fondurile europene nu este viabilă din cauza legislaţiei naţionale care prevede ca soluţie unică de finanţare, pentru sectorul respectiv, un parteneriat public-privat, adică tocmai parteneriatul denunţat cu 30 de zile mai devreme.

Aurelian Pavelescu: IOHANNIS HUIDUIT LA IAȘI – SE SCOALĂ ȚARA!?

Am crezut că anul 2020 nu va mai oferi surprize neplăcute pe această temă, dar domnul ministru a ţinut neapărat să ne contrazică încă o dată. Vizibil depăşit de situaţie sau poate orientat, în mod premeditate, spre minciună şi manipulare, domnul Boloş vine cu un nou scenariu pentru Autostrada Unirii, menţinând soluţia fondurilor europene pentru sectorul Târgu Mureş- Tărgu Neamţ, dar admiţând două soluţii pentru sectorul Ungheni – Iaşi- Târgu Neamţ…soluţii despre care nu a putut oferi chestiuni concrete, dar de care ne-a asigurat, totuşi, că sunt pe agenda Guvernului, şi anume: crearea unei companii de proiect cu sediul la Iaşi, în care acţionari să fie pe lângă autorităţile centrale şi autorităţile locale…, soluţia financiară fiind asigurată de un împrumut cu instituţiile financiare internaţionale sau prin parteneriat public-privat.

Totuşi, domnule ministru, soluţia trâmbiţată de dumneavoastră cu fondurile europene pentru sectorul de autostradă care să facă legătura cu graniţa de est a României de ce nu mai este viabilă? Nu-i aşa ca aţi minţit cetăţenii din judeţele regiunii istorice Moldova atunci când aţi anunţat, cu surle şi trâmbiţe, că tocmai această soluţie este singura care îmbracă cadrul de oportunitate?

Cum de este de actualitate, ca soluţie de finaţare, un parteneriat public-privat? Nu-i aşa că aţi minţit cetăţenii din judeţele regiunii istorice Moldova atunci când aţi afirmat că parteneriatul public-privat nu este o soluţie viabilă?

În loc de post scriptum, ultima minciună în materie de Autostrada Unirii apare tot de la baronul Munchhausen de la Fondurile Europene. Fără să insistăm asupra faptului că domnul ministru mincinos a afirmat, cu o seninătate demnă de o cauză mai bună, că nici măcar în anul 2027 autostrada nu va fi gata pentru deschidere în vederea exploatării, altceva ne-a tulburat urechile în mod cu totul special.

Domnul Boloş precizează ca soluţie de finanţare parteneriatul public- privat, dar nu cel în varianta de până acum, cu alte cuvinte asistăm şi la politizarea soluţiilor de finanţare în sensul în care parteneriatul public-privat în varianta PSD nu este bun, dar un parteneriat public-privat în varianta PNL este mai mult decât oportun.

Domnule ministru, nu ştiu dacă ar trebui să râdem sau să plângem ca urmare a acestor maxime politice de dreapta, cu totul dezgustătoare. Probabil şeful dumneavoastră de partid ar cânta la celebra mandolin, însă întrebarea care se impune, raportat la actuala stare de fapt, ar fi următoarea:Cât timp va mai fi penibilul ridicat la rang de lege de guvernarea liberală?„, se mai arată în comunicatul de presă al deputatului Petru Bogdan Cojocaru

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

13 Mai 1903 – În comuna Șepreuș jandarmii unguri trag la ordin împotriva românilor

13 Mai 1903 - "În Şepreuş (comitatul Arad) erau alegeri pentru un nou primar. Solgăbirăul…

6 ore ago

13 mai 1879 – Au fost începute primele măsurători topografice pentru linia de cale ferata Buzău – Mărășești

13 mai 1879 - Au fost începute primele măsurători topografice pentru linia de cale ferata…

9 ore ago

12 Mai 2024 – La Iași avut loc inaugurarea bustului preotului Visarion Puiu

Duminică, 12 mai 2024, de la ora 16.00, la rondul Tătărași Nord din Iași, avut…

12 ore ago

Adrian Papahagi: „E mai mult creștinism într-un bordel din Olanda decât în Rusia!”

La Ateneul Național din Iași a avut loc dumincă, 12 mai 2024, de la ora…

o zi ago

11 Mai 1896 – Pentru că a cântat „Doina lui Lucaciu”, învățătorul Iuliu Marcu din Ibănești, condamnat la închisoare

În Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie Cluj-Napoca, 1983-1984 (Anul 26), dai de o serie…

2 zile ago