Categories: Societate

Daniel Gheorghe: “Nici progresistul și nici neoconul nu agreează patriotismul românesc”

Deputatul liberal Daniel Gheorghe a făcut pe contul său de socializare o scurtă expunere a mediului așa zis progresist din România, arătând că există în mod paradoxal puncte comune între “progresiștii” și “neoconii” (n.r. neoconservatori), care atacă simultan patriotismul românesc.

“Daca, pentru liberalismul pe care îl știm cu toții, cel mai mare pericol îl reprezintă parazitarea neo-marxistă prin curentul “progresivist” care caută a deturna ideile clasic liberale fix în direcția opusă filosofic și pur deconstructivista, la fel ideile conservatoare sunt piratate de curentul ideologic așa numit “neoconservatorism”, linie de gândire, din multe puncte de vedere opusă conservatorismului cunoscut din evoluția omenirii în modernitate.

Paradoxul face ca între un progresist si un neocon să existe o uriașă pânză de puncte comune, nevăzută celor mai mulți. Să dăm câteva exemple pe care le putem vedea chiar în societatea românească și care ne sunt la îndemână:

Dacia si geto-dacii nu au existat niciodată, simpla lor amintire este o expresie de “comunism”, “protocronism” ori de “filorusism”;

Biserica Ortodoxă Română reprezintă o institutie care trebuie “reformată” cu forța și care, contrar realității, este o extensie a intereselor Rusiei din regiune;

Nici progresistul și nici neoconul nu agreeaza patriotismul românesc, dacă progresistul îmbrățișează internationalismul care amintește de comunism, neoconul îți va da în cap cu naționalismul geopolitic, ăla care pune nationalismul ucrainean înaintea respectării drepturilor comunității românești din țara vecina, cel care găsește scuze pentru brutalitățile regimului saudit ori care reevalueaza dictatori nord-coreeni doar prin simpla vizită a unui demnitar occidental în țara respectiva;

-Atât pentru unul cât și pentru celălalt una dintre cele mai grave “crime” o reprezintă delictul de opinie, virtutea liberală a dialogului și a nuanțelor nu există, iar “cine nu este cu noi este impotriva noastră” și poate fi etichetat lejer “fascist”, “homofob”, “xenofob”, “comunist”, “putinist” etc.

-Și din perspectiva unui progresist dar și a unui neocon, democrația parlamentară este mai mult o formalitate obositoare iar ceea ce contează cu adevărat sunt structurile birocratice nealese, instituțiile de forță ori instanțele supranationale;

– In ambele cazuri vedem abordări post-nationale, centraliste ori federaliste, veți vedea cum se regăsesc uluitor unii oameni aparent opuși, progresiști ori neoconi, în idei precum “Statele Unite ale Europei”;

– Gândirea darwinista si pozitivista poate atrage în mod asemănător un progresist și un neocon, de pildă ea se regăsește neașteptat prin elemente precum respingerea unor concepte precum ținuta aristocratică, ierarhia legitimă, tradiția țărănească, comunitarismul creștin ori legitimismul clasic.”, a scris pe facebook Daniel Gheorghe

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

22 Octombrie 1940 – Ziua alungării preotului român Simion Mogoș din Ojdula. O rană adâncă în sufletul românesc al Ardealului

În toamna întunecată a anului 1940, odată cu impunerea rușinosului Dictat de la Viena, Ardealul…

o zi ago

16 Octombrie 1897 – Ziua când a fi român și a nu-ți ascunde dragostea de țară însemna “agitație” împotriva statului

16 Octombrie 1897, Ziua în care “agitația” a însemnat iubire de neam La 16 octombrie…

6 zile ago

Partidul Glasul Neamului: „Unitatea suveranismului românesc, o datorie față de Neam și Țară”

COMUNICAT DE PRESĂ 0011/IS/PGN/17.10.2025 Partidul Glasul Neamului: „Unitatea suveranismului românesc, o datorie față de Neam…

6 zile ago

Vasile Slabu: “Acum suntem generația morții pentru că cei de la putere nu ne mai vor!”

Suntem într-o situație extremă în țară și poporul român este distrus din toate punctele de…

7 zile ago

Partidul Glasul Neamului: „ANAF, jos labele de pe gemul nostru”

Comunicat de presă Partidul Glasul Neamului: „ANAF, jos labele de pe gemul nostru” Partidul Glasul…

7 zile ago