Categories: Societate

Nou atac asupra „guvernului Mandolină”: Liberalii nu cresc pensiile şi alocaţiile, dar cresc preţurile!

Există un principiu care guvernează viaţa socială şi acesta este solidaritatea. (…) Ar trebui să fie parte integrantă şi din concepţiile politice ale actualei puteri, mai ales că defilează cu sloganuri populiste, gen „Romania normală!”. Nu există normalitate în lipsa solidarităţii. Să schimbe sloganul! Să adopte „nu sunt bani”. Este, oricum, mai aproape de năzuinţele şi explicaţiile pernicioase ale liberalilor.

Solidaritatea nu înseamnă oferirea de pomeni electorale, aşa cum interpretează feluriţi corifei ai aşa – zise drepte.Solidaritatea este (de exemplu) principiul pe care se bazează sistemul de pensii şi nu numai în România şi peste tot în lumea civilizată, de aproximativ un secol şi jumatate. Pensionarii nu sunt „asistaţi social”, aşa cum afirma fostul Preşedinte al Republicii.

Bine, excelenţa sa spunea şi că România nu este stat social, deşi Constituţia ţării exact asta stipulează. Ex Preşedintele nu era tocmai ceea ce am putea numi un gânditor sau un teoretician.Sistemul de pensii se bizuie pe contributivitate, rod al solidarităţii oamenilor care muncesc şi produc. Nu este un cadou oferit cu mărinimie de stat. Este un drept.

Majorarea pensiilor nu este o pomană electorală. Este o dovadă de înţelegere, respectare a legalităţii şi respect omenesc faţă de unul dintre segmentele mai vulnerabile ale societăţii. Este, de fapt, o obligaţie.

Ar mai fi de spus că pensiile românilor sunt cele mai mici din Uniunea Europeană.Celalalt segment vulnerabil sunt copiii. Nici lor nu le facem pomană electorală dacă le dublăm alocaţiile. Au nevoie şi de sprijinul statului, nu numai de eforturile familiei.

Vrem să creştem o generaţie sănătoasă, hrănită corect, învăţată corect, educată corect? De altfel, legea dublării alocaţiilor este promulgată de către preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial. Este o lege.Vrem ca tinerii noştri să crească bine, vrem ca parinţii şi bunicii noştri să îşi trăiască anii senectuţii în mod onorabil, fără teamă de boală şi de spectrul sărăciei?

Evident că noi, social- democraţii, asta am dorit şi asta am legiferat.Dreapta nu este de acord cu dublarea alocaţiilor. În ceea ce priveşte pensiile dreapta se bâlbâie: „ nu în septembrie”, „mai vedem”, „mai declarăm”, „mai negăm”, „mai acuzăm PSD-ul”, „găsim noi ceva”. Și, ştii ce, drag electorat, noi, liberalii nu am trecut creşterile în programul nostru de guvernare.

De fapt, nu avem bani şi nici nu vom creşte pensiile şi alocaţiile. Noi, liberalii vom creşte preţurile, le vom liberaliza, că tot face parte din familia de cuvinte a substantivului liberal.„, se arată în comunicatul de presă al deputatei Alina Teiş

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

2 Mai 1864 – Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de stat!

2 Mai 1864 - Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de…

3 zile ago

Un istoric bulgar susține restaurarea Monumentului Eroilor Români de la Smârdan

Presa locală bulgară din Vidin relatează faptul că un istoric local sugerează ca Monumentul Eroilor…

3 zile ago

1 Mai 1359 – Recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol

După o lungă perioadă conflictuală cu regatul Ungariei, care făcea presiuni chiar mai mari decât…

4 zile ago

EXCLUSIV! Silvestru Șoșoacă reclamat AIUREA la CNCD pentru antițigănism?

Viața lui Dumitru-Silvestru Șoșoacă nu este ușoară nici măcar după excluderea sa din propriul partid,…

5 zile ago

29 Aprilie 1459 – Tragerea în țeapă a negustorilor din Brașov, de către domnitorul Vlad Țepeș

La 24 aprilie 1459, peste 40 de negustori din Brașov au fost trași în țeapă…

6 zile ago

28 Aprilie 1502 – Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda”

La 28 aprilie 1502 Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui…

7 zile ago