Celulele teroriste maghiare din județul Satu Mare care au pregătit masacrele antiromânești din Transilvania

---

“Ubi solitudinem faciunt, pacem appelant ( Unde fac pustiu ei îl numesc pace), Tacitus, De vita et morbius Iulii Agricolae”

---

Cele mai puternice celule teroriste maghiare din Ardeal și în același timp cele mai bine organizate și finanțate, erau cele din județele apropiate de granița cu Ungaria: structuri teroriste maghiare funcționau cu mulți ani înainte de Dictatul de la Viena de la 30 august 1940, în Bihor, Maramureș și în Țara Oașului.

Când vorbim de crimele și masacrele horthyste din Transilvania, constatăm un modus operandi uimitor de similar cu cel sovietic din teritoriile ocupate din Basarabia și Bucovina de Nord: adică se observă o premeditare atentă a crimelor, având ca prioritate principală exterminarea elitelor culturale, spirituale, politice și militare românești.

Dacă la sovietici listele negre cu elitele românești ce trebuiau exterminate, fie împușcate pe loc, fie deportate în lagărele din estul îndepărtat al URSS, s-au alcătuit în mare parte pe baza documentelor ajunse “accidental” odată cu tezaurul României în Rusia țaristă, la horthyști s-a constituit o organizare pe bază de celule teroriste, care se reuneau în case conspirative și alcătuiau listele negre cu românii care trebuiau suprimați fizic cât mai curând posibil, fiind vorba în mare parte de preoți, primari, funcționari publici, doctori, avocați, jurnaliști, oameni de cultură, oameni care promovau valorile identitare românești, tradiții, obiceiuri, portul național românesc, etc

Potrivit directivelor și circularelor care erau răspândite în rândul horthyștilor și simpatizanților acestora din grupările paramilitare constituite pe teritoriul Transilvaniei, din Ardeal trebuia extirpată orice urmă identitară românească, începând cu limba română, cu orice scriere în limba română, cu tradițiile folclorice sau religioase ale românilor, și terminând cu metode de orice fel pentru împiedicarea … natalității românești.

Maghiarizarea agresivă, îndocrinarea antiromânească și groaza răspândită în cadrul comunităților românești au creat și adevărate anomalii comportamentale în Ardealul de Nord, mai ales în rândul celor proaspăt maghiarizați sau a celor proveniți din familii mixte de români și maghiari:

• Groza Vasile din Zalău, din tată român și mamă unguroaică, a rămas șef de birou în administrația horthystă, “deoarece, cu prilejul intrării trupelor maghiare în Zalău, a îmbrățișat ofițerii maghiari, spunându-le plângând: Bine că ați venit să ne dezrobiți“
• Vaida Gheorghe, din mamă unguroaică și căsătorit cu o unguroaică din Carei, oferă o declarație chiar mai stupefiantă: “toți românii ar trebui împușcați!“
• În speranța că va obține un post în noua administrație, fostul subprefect de Sălaj, dr. Socaciu Benedict din Dej, oferă în ziarul local o afirmație halucinantă: “administrația românească e mult inferioară administrației ungare, iar românii din Ardealul de nord ar trebui să fie fericiți că după o lungă anarhie de 23 de ani au ajuns sub o administrație civilizată”

Din dosarul SSI Nr. 37/1940 vol I, fila 10, aflăm că la Careii Mari,

• “în gara Careii Mari s-a văzut un grup de 50-60 de români, preoți, învățători și țărani. Erau arestați și escortați la Debreczen”.
• În Medieșul Aurit, Satu Mare, primarul român al comunei a fost împușcat
• În Voevodul Mihai, Satu Mare– “invalidul de război Stan, a fost crunt bătut”
• În Vetiș, Satu Mare – “Preotul Tohătan și învățătorul Târnoveanu au fost scoși din Biserică și schingiuiți în bătăi”
• Biserica româno-unită, a fost somată să văruiască în alb icoanele și picturile din interiorul Bisericii, unde erau reprezentate culorile românești

Măsurile teroriste de maghiarizare forțată și violențele de o sălbăticie rar întâlnită în Europa, scoteau la iveală tot ce era mai rău, atât din populația maghiară cât și din cea românească din Ardeal, scoteau la iveală animalul din om. Atât din bruta horthystă pornită să ucidă, să violeze, să mutileze, cât și din populația nemaghiară care se vedea nevoită să lupte pentru supraviețuire.

“Teama de moarte violentă s-a perpetuat peste decenii la românii din acea parte a Ardealului și a rămas în mentalul colectiv imaginea cea mai de jos a umanității degradate: execuții în masă numai fiindcă ești român.”

“(…) La 17 septembrie 1941 “cu ocazia recensământului românii cu numele maghiarizate au fost trecuți ca având origine etnică maghiară”. În comuna Botiz, Satu Mare, din 3500 de locuitori doar 500 erau unguri, 300 evrei și 2700 români, dar autoritățile maghiare invadatoare au recunoscut români… doar 3!??

Toate bisericile ortodoxe românești din Maramureș și Țara Oașului au fost închise” (sursa: “Țara Oașului în memoria documentelor – volumul I”, 2017)

Pentru ca mai apoi aceleași biserici și mănăstiri să fie desacralizate, fiind transformate în depozite de muniții, de ceherestea și alte materiale de construcții, sau pentru provizii de front.

Adică fix în oglindă cu ceea ce făceau sovieticii cu bisericile și mănăstirile din Basarabia.