O familie cu 2 copii nevăzători, ajutată de către Asociația Comunitatea Identitară

Asociația Comunitatea Identitară, o asociație printre ale cărei obiective se numără și protejarea familiei ca celulă de bază a societăţii şi combaterea tuturor fenomenelor ce o subminează sau formarea unui cadru propice pentru dezvoltarea personală şi profesională a tuturor generaţiilor, de creştere a nivelului educaţiei, culturii, cunoştinţelor, aptitudinilor şi abilităţilor în domeniile vieţii sociale, în spiritul valorilor naţionale şi creştine, prin promovarea meritocratică a inteligenţei româneşti cu scopul dezvoltării României, a inițiat în ultima vreme mai multe acțiuni filantropice, ajutând familiile nevoiașe din Cluj.

“În data de 22 Februarie 2020, membrii Comunității Identitare au ajutat o familie nevoiasă din Cluj cu trei copii, dintre care doi nevăzători, donând acestora un cuptor cu microunde.

Ca naționaliști ne vedem obligați să venim în sprijinul tuturor românilor aflați în dificultate, pe care îi putem ajuta, mai ales în contextul în care statul uită de aceștia, preferând să arunce sume colosale pe centre și ajutoare pentru imigranți sau pentru asistații social ce refuză munca. Mulțumim tuturor celor ce ne-au sprijinit în aceste acțiuni!

Urmează să fim în continuare alături de românii care au nevoie de sprijin. Cine dorește să se implice alături de noi în această campanie, să ne contacteze la info@comunitateaidentitara.com sau să ne ajute cu o donație în contul ascociației:  RO84RNCB0837166157700001.“, se arată într-un comunicat al Asociației Comunitatea Identitară România

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

4 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

5 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

6 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

o săptămână ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

o săptămână ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

o săptămână ago