Mihai Tîrnoveanu: o reacție împotriva politicii Ungariei si UDMR trebuie să fie anchetată de CNCD timp de 7 luni?

Vineri 13 martie ora 10 mă voi prezenta la CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) ca urmare a unei a doua citații pe care am primit-o din partea acestei instituții ce raspuns plângerii făcute de o fundație maghiară din Harghita.

Este aceeasi care m-a sesizat la CNCD si anul trecut. Acuzațiile se bazează pe texte scrise de mine anul acesta si pe comentariile voastre la aceste postări.

Eu nu mă dezic de prietenii mei adevărați din acest spațiu ”virtual” care s-a transformat de atâtea ori în unul cât se poate de real, cu mulți dintre voi fiind umăr langă umăr în acțiunile noastre comune desfășurate pe Calea Neamului. Ne-am întâlnit, am dat mâna, ne-am îmbrățisat, ne-am împărtășit idealurile.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Am două întrebări: CNCD este obligat să ia în seamă orice plângere, oricât de aberantă ar fi ea? De ce CNCD nu a dat încă niciun răspuns la prima sesizare, desi au trecut de atunci 7 luni?

Pentru ca asupra mea să planeze tot felul de acuzații absurde? Pentru ca eu să nu pot contesta în justiție o eventuală amendă pentru a pune capăt astfel unei povesti fără sfârsit? Căci aici nu este vorba de persoana mea, ci de o atitudine contra unor agresiuni care se petrec împotriva României ca stat NAȚIONAL.

Este vorba de o reacție împotriva politicii Ungariei si UDMR. Această reacție firească pe care o am împreună cu mii de români din întreaga țară trebuie să fie anchetată de CNCD timp de 7 luni?

Trebuie să fie intimidați românii din Covasna si Harghita? Păi dacă l-au chemat o dată, il mai cheamă acum a doua oară, înseamnă că a făcut omul ceva rău…cumva asta e logica?

Vă spun, logica voastră e ”beton” dar e falsă, căci lumea vede adevărul. Iar cine nu-l vede înseamnă că nici nu era menit să-l vadă. Pierderea, din punctul de vedere al reacției românești, este zero.

Aceasta va exista în continuare. Personal, pot fi chemat la CNCD de o sută de ori, nu mă voi opri. Oamenii care au înteles mesajul demersurilor noastre nu se vor descuraja, dimpotrivă, vor căpăta certitudinea că ceea ce fac, fac bine si vor merge înainte.

Cu acesti oameni m-am privit în ochi la Târgu-Secuiesc, la Valea Uzului, la Bucuresti, Odorheiu-Secuiesc, Sfântu-Gheorghe, Carei, Gheorgheni, Zăbala, Mărtănus, Brețcu, Zagon, Doboi, Vârghis, Baraolt sau la Herculian, satul cu biserica ortodoxă ruină unde nu mai călcase picior de român de ani de zile.

Am văzut împreună ce înseamnă pustiul etnic românesc în zonele devastate de maghiarizare, am văzut împreună speranța românilor din satele si orasele unde mai licăre românismul, împreună cu oameni din toate colțurile țării am simțit lacrima dar si Izbânda luptei pentru Libertatea de a fi Român.

Aceste trăiri ale noastre în Duhul Neamului voi nu le veți putea opri. Ele nu sunt date de un om, ci de Dumnezeu, care ne-a îngăduit să-i simțim pe cei ce odinioară au luptat pentru acest Pământ. De acolo ne vine nouă forța, credința, determinarea. Iar dacă cineva va putea crede că ne va putea lua aceste lucruri, se va înșela.

Mergem în continuare împreună frați si surori, cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!

Autor: Mihai Tîrnoveanu, președintele Asociației Calea Neamului


Galerie Foto:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Mihai Tirnoveanu

Doctor Președintele Asociației Calea Neamului Vicepreședintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Next Post

(FOTO) Hora Unirii la Bălți: 102 ani de la Prima Declarație de Unire de la Bălți, celebrați printr-un marș de amploare

Dum mart. 8 , 2020
Uitat pe nedrept atât de către administrațiile de la București, cât și de către cele de la Chișinău de-a lungul anilor, lăsat pradă rusificării și propagandei filosovietice, orașul Bălți a fost cândva un puternic pol al românismului, înainte de deportările și excuțiile în masă, dublate de colonizarea cu populație rusofonă. […]

Poate vă place și:

libris.ro