La 13 martie 1921, Roman Ciorogariu este hirotonosit întru arhiereu de către mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan

Roman (Romulus) Ciorogariu a fost un episcop român, membru de onoare al Academiei Române și deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.

Între anii 1917-1919 contribuie la întreținerea unei atmosfere culturale și spirituale pro-românești în Bihor. Pentru acest lucru, el intră în atenția iredentiștilor unguri și este ridicat din propria casă de o patrulă de soldați secui și condamnat la moarte, însă reușește să scape nevătămat.

După emiterea decretului-lege nr. 3655 de către regele Ferdinand I și publicarea sa în Monitorul Oficial din 30 august 1920, se reînființează Episcopia Ortodoxă Română din Oradea.

După asigurarea surselor de finanțare și obținerea avizului ministerului Cultelor și Artelor se trece la îndeplinirea formalităților de alegere, învestire și instalare a episcopului de Oradea în persoana arhimandritului Roman R. Ciorogariu, care este hirotonist întru arhiereu de către mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan la 13 martie 1921. (sursa: “Țara Oașului în memoria documentelor – volumul I”, 2017)

“La alegerea mea de episcop, în anul 1920, din toate părțile am fost solicitat în scris și-n vorbă: Uncheașule! acum să iei pana și să scrii. Un academician din garda veche a “Tribunei” îmi cântă cântecul lui Gruia Novac: “Ca s-arăți la bătrânețe ce erai în tinerețe…” Chemarea aceasta la scris își avea tâlcul său”, scria Roman Ciorogariu în anul 1926 în cartea ZILE TRĂITE de Roman R. Cirogariu, episcopul Orăzii

Tot în 1921 a fost numit membru de onoare al Academiei Române.

Pentru că a fost singurul dintre demnitarii bisericești greco-catolici și ortodocși care nu a iscălit protestul plănuit de guvernul maghiar împotriva încorporării Transilvaniei în granițele României guvernul Tisza de la Budapesta a refuzat să recunoască alegera sa cu unanimitate în anul 1917 de către Adunarea Eparhială în funcția de vicar episcopesc la Oradea.

Când Roman Ciorogariu ajunsese în anul 1917 în fruntea conducerii Eparhiei de Oradea, cu toată opoziția guvernului de la Budapesta, a constatat că eparhia din Oradea nu mai avusese un episcop încă de la moartea lui Efrem Veniamin în 1695. Din funcția de vicar, contestată îndelung de către autoritățile ungurești, Roman Ciorogariu a luptat pentru reînființarea episcopiei de Oradea.

În 1923 militează pentru înființarea Academiei Teologice Ortodoxe orădene pe lângă prim-ministrul I. I. C. Brătianu, reușind în cele din urmă să pună bazele acesteia. În 6 decembrie 1924 inaugurează și Internatul Teologic.

Pentru activitatea și lupta sa în sprijinul românismului și ortodoxismului în zona de nord vest a României, Roman Ciorogariu a primit pe parcursul vieții sale mai multe distincții importante precum „Coroana României, Marea cruce cu cordon”, „Răsplata Muncii pentru Biserică, clasa I”, „Ferdinand I – în grad de mare ofițer”, „Cavaler al Însemnului Onorific pentru Merit”, Medalia Jubiliară „Carol I”, Comandor al „Vulturului Românesc” și „Steaua României”.