La fel ca și în preajma Primului Război Mondial, România era curtată la mijlocul anilor ’30 din mai multe părți pe cale diplomatică, în cadrul unor întâlniri foarte secrete, atât de către Germania, cât și de către diplomații sovietici.
Poziția strategică a României, rezervele de petrol, cât și potențialul agricol și cel al resurselor necesare derulării unui război îndelungat, făceau din România în același timp și o țintă, dar și un potențial aliat foarte important, curtat din toate direcțiile.
Din păcate, din cauza unei clase politice șovăitoare și lașe, ca să nu spunem pe alocuri chiar și trădătoare, cu o generație de diplomați total neinspirați, România n-a știut să-și joace deloc bine cărțile în preajma izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial.
Chiar și în condițiile acestea, România a avut totuşi câteva ferestre de oportunităţi majore pe care din păcate n-a știut sau n-a avut curajul să le exploateze la momentul potrivit și să-și condiționeze garantarea integrității teritoriale, nici din partea Vestului, nici din partea URSS (n.r. vezi La 20 martie 1937, Germania reînnoia oferta înarmării Armatei Române cu cel mai modern armament al vremii).
Nicolae Titulescu, diplomat român care s-a zbătut inexplicabil pentru reînnoirea alianței franco-ruse de dinaintea revoluției bolșevice din Rusia și transformarea acesteia într-o nouă alianță politică și militară, de această dată franco-sovietică, considera că va exista și o “alianță româno-sovietică”, ca o prelungire sau consecință implicită a tratatelor de alianță franco-sovietic şi cehoslovaco-sovietic(1), România având tratate similare încheiate atât cu Franța cât și cu Cehoslovacia.
“Nu încape nici o îndoială că pentru noi, românii, prietenia franco-sovietică constituie o garanţie foarte preţioasă, întrucât orice gest de încredere, ajutor, sau chiar de simplă consideraţiune al U.R.S.S. faţă de Franţa este în avantajul nostru. Eu consider prietenia francorusă drept o axiomă. Consecinţa ei inevitabilă este o prietenie ruso-română“, spunea Nicolae Titulescu legat de relația României cu URSS
La 21 iulie 1936, Titulescu și Litvinov au parafat un așa numit “Pact de asistenţă mutuală” (4), prin care practic URSS recunoștea Nistrul ca frontieră dintre Regatul României și Uniunea Sovietică.
Iată și textul acestui pact de asistență mutuală, care cuprinde patru puncte:
Punctul 1. Asistenţă mutuală în cadrul Societăţii Naţiunilor (ca de exemplu în tratatul cu Cehoslovacia sau cu Franţa), nu împotriva unei ţări special vizate, ci de ordin general, contra oricărui agresor european.
Punctul 2. Intrarea în acţiune a fiecăreia din părţi numai când Franţa va fi intrat în acţiune.
Punctul 3. Guvernul URSS recunoaşte că în virtutea diferitelor sale obligaţii de asistenţă, trupele sovietice nu vor putea niciodată trece Nistrul fără o cerere specială în acest 46 sens a guvernului român; guvernul român recunoaşte de asemenea că trupele române nu vor putea trece Nistrul spre URSS fără o cerere formală a guvernului sovietic.
Punctul 4. „La cererea guvernului român, trupele sovietice vor trebui să se retragă imediat de pe teritoriul român la est de Nistru; de asemenea, la cererea guvernului URSS, trupele române vor trebui să se retragă imediat de pe teritoriul URSS la vest de Nistru“
“Am fost, sunt şi voi rămâne partizanul unui pact de asistenţă mutuală cu URSS atâta timp cât statul acesta va practica politica de pace şi de apropiere pe care a practicat-o în ultimii ani”, declara Nicolae Titulescu
În privința Basarabiei, Nicolae Titulescu scria în cartea sa următoarele:
“Nu există român care să fi apărat cu mai multă încăpăţânare decât mine Basarabia, în discuţiile cu URSS”
Deși inițial Maksim Litvinov a fost categoric împotriva ideii recunoaşterii a unirii Basarabiei cu România, declarând că:
“Dacă este aşa Pact nu va fi, căci noi nu vom plăti pentru pact prin recunoaşterea Basarabiei”(2)
mai târziu s-a arătat dispus ca Uniunea Sovietică să reunoască Tratatul de la Paris, din 1920, însă doar cu condiția ca România să accepte o alianţă politică și militară cu URSS împotriva Germaniei(3), ca o continuare a tratatelor franco-sovietic şi cehoslovaco-sovietic, la care Titulescu se spetise atât de mult pentru a fi încheiate în anul 1935 (n.r. e vorba de 2 mai 1935 – tratatul de asistenţă mutuală între Franţa şi Uniunea Sovietică și de 16 mai 1935 pentru cel semnat între Cehoslovacia și URSS).
În anul 1937, în cadrul unei întrevederi ultrasecrete dintr-o mică localitate din Franţa, aproapiată de graniţa elveţiană, Nicolae Titulescu și Maxim Litvinov au avut una dintre cele mai de taină negocieri cu … Basarabia pe masă.
“Litvinov a scos din geantă numeroase documente, procese-verbale, note, de la diferitele întrevederi ce le avusese la Moscova cu reprezentanţi ai Afacerilor Externe ai Uniunii Sovietice. Uniunea Sovietică era dispusă să reunoască Tratatul de la Paris, din 1920, fără a mai avea pretenţii asupra Basarabiei, cu condiţia însă ca România să accepte o alianţă cu URSS împotriva Germaniei, pe timp îndelungat, ca un complement al Tratatului franco-sovietic din 1935″, scrie rador.ro
Bibliografie / Note:
(1) NICOLAE TITULESCU ŞI RELAŢIILE ROMÂNO – SOVIETICE (1936), MARIUS HRISCU
(2) Europa în derivă, 1918-1940: din istoria relațiilor internaționale, Emilian Bold, I. Ciupercă
(3) Titulescu: ,, Mi-a telefonat Litvinov! Are documente care permit o posibilă recunoaştere a Basarabiei ca pământ românesc.”, rador.ro
(4) NICOLAE TITULESCU, OPERA POLITICO-DIPLOMATICĂ 1 IANUARIE 1937–31 DECEMBRIE 1937, FUNDAŢIA EUROPEANĂ TITULESCU