Categories: IASIȘtiri

La 23 aprilie 2002 avea loc la Iași tragedia din Maxx Space, o speluncă cu patron liberal

La 23 aprilie 2002, într-o speluncă cu patron liberal, în persoana lui Relu Fenechiu, avea loc la Iași o tragedie similară celei de la Colectiv. Într-o așa zisă discotecă numită Maxx Space, în cadrul concursului “Liceul anului 2002”, patru elevi de liceu au suferit arsuri în urma unui accident stupid: o demonstrație de aptitudini, mai exact de karate, în mijlocul unui cerc de foc improvizat din tăvițe cu alcool s-a sfârșit tragic pentru câțiva elevi la Iași, după ce sticla din mâna unuia dintre tineri a explodat.

Rezultatul? Din cei patru elevi care au suferit anumite arsuri, o fată a murit, iar una a rămas cu grave răni pe corp, necesitând multiple operații foarte costisitoare de refacere, fiind foarte aproape să-și piardă o mână, pe care doctorii voiau inițial să i-o amputeze pentru a-i putea salva viața.

Doar că la Iași securiștii și soroșiștii n-au mai stârnit revolte stradale, n-au mai făcut același joc de glezne precum la Colectiv. Niște copii au fost nenorociți, familiile lor la fel, iar patronul liberal al speluncii morții nu și-a ținut nici măcar cuvântul dat părinților fetei care a murit:

„M-am dus la Fenechiu și prima data mi-a spus că mă ajută și cu înmormantarea și cu amenajarea cavoului. Mi-a dat niște carne și niste vin, și dupa aceea, în legatură cu cavoul, m-a trimis să stau de vorba cu un inginer de la el de la firmă. Când a văzut ce cheltuieli trebuie să facă, s-a răzgândit și mi-a spus că-mi dă 5 milioane lei vechi să fac cavoul. Ce să fac cu banii aceștia? Am renunțat. Eu pot să mă bat cu Fenechiu?”, a spus Valeriu Moraru, tatăl fetei moarte, potrivit bzi.ro

Nu tu “Corupția ucide”, nu tu “Prostia ucide”, “Lăcomia ucide”, etc. Ba chiar dimpotrivă, patronul speluncii, Relu Fenechiu, a ajuns rând pe rând, mai întâi deputat și apoi chiar ministru (n.r. ministru al Transporturilor)!?

Să ne amintim că până la Colectiv au mai fost nenorociri cu duiumul în țara asta…

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago