Stoparea finanțării partidelor de la buget, contract între aleși și alegători, eliminarea numirilor politice

Renunțarea la finanțarea partidelor parlamentare de la bugetul de stat, interzicerea traseismului politic, instituirea unui contract între alegători și aleși, obligativitatea transformării rezultatelor de la referendumuri în legi și eliminarea numirilor politice în administrația publică sunt câteva dintre măsurile din programul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) pe care formațiunea îl va implementa din Parlament.

Sloganul nostru este DREPTATE pentru ROMÂNIA. Dreptatea pentru România nu o putem face cu actuala clasă politică. Primul proiect de lege pe care îl vom susține, senatori și deputați, în Parlamentul României, imediat ce vom fi aleși, se referă la renunțarea finanțării de la bugetul de stat a partidelor politice parlamentare. Puțină lume știe că de vreo 12 ani încoace, partidele parlamentare sunt subvenționate masiv de la stat. Anual, între 50 și 100 de milioane de euro merg pentru activitățile de partid, în condițiile în care partidele ar trebui să se finanțeze din cotizații, donații sponsorizări și alte activități la care au dreptul prin lege. O a doua măsură pe care am dori să o propunem din Parlament și pentru care ne vom bate este interzicerea traseismului politic în timpul mandatului. Atâta vreme cât mandatul este obținut pe o listă de partid, nu uninominal, înseamnă că partidul a garantat pentru tine, te-a ajutat să obții acel mandat, partidul răspunde în condițiile în care tu nu îți împlinești mandatul și de aceea trebuie să rămâi loial partidului până la finalul mandatului, în caz contrar, demisionezi și îți depui mandatul și îl lași pe altul care poate face echipă cu partidul care te-a adus în Parlament. Nu în ultimul rând, dorim să instituim un contract între aleși și alegători, altfel spus, am dori ca prin lege, mandatul reprezentantiv al parlamentarului să devină mandat imperativ. Dacă parlamentarul nu își respectă promisiunile electorale pentru care a fost ales, să poată fi revocat din funcție”, a explicat Claudiu Târziu, copreședinte AUR, candidat la Senat, pe primul lor pe lista AUR pentru București, în cadrul unei conferințe de presă organizate sâmbătă în fața Casei Academiei Române.

Vorbim de restartarea profundă a sistemului politic românesc. Încă din prima zi de mandat, toți parlamentarii AUR vor face cereri pentru a renunța la acele aberante pensii speciale care nu au putut fi îndepărtate nicicum până acum, va da o declarație prin care va anunța că refuză orice pensie sau drept special prin statutul de parlamentar. Dorim pentru reformarea profundă limitarea la două mandate a activității parlamentarilor și primarilor. Sunt suficiente două mandate pentru ca un parlamentar sau un primar să demonstreze ce poate. Unii sunt demnitari pe viață. Referendumurile trebuie să devină obligatorii. Și-au bătut joc de conceptul de alegeri libere, de conceptul de democrație aceste partide ale sistemului în ultimii 30 de ani. Am fost la atâtea referendumuri în ultimii ani, referendumuri care nu s-au aplicat, deci, am participat degeaba la ele. Numărul parlamentarilor trebuie să fie sub 300 și maxim 300 de parlamentari pentru că așa a votat poporul român. Ceea ce solicită AUR este ca referendumurile să devină obligatorii, Dacă Parlamentul nu transformă în lege rezultatul unui referendum în termen de 30 de zile, Parlamentul se dizolvă automat. În momentul ăsta, românii din afara granițelor care conform unor date, sunt 600.000, conform CRDS-urilor, sunt 900.000, nu sunt reprezentați din punct de vedere politic. Unele formațiuni din actualul Parlament au promis creșterea numărului de parlamentari pentru diaspora, dar nu s-au ținut de cuvânt. Avem patru deputați și doi senatori, cifră care trebuie corelată cu norma de reprezentare din interiorul României. AUR dorește depolitizarea administrației publice. Din păcate, s-a ajuns până la femeia de serviciu să aibă carnet de partid. Ceea ce propune AUR este eliminarea numirilor politice din administrația publică, din toate deconcentratele, din toate consiliile de administrație, în ciuda ideii de ierarhie a valorilor, în ciuda ideii de meritocrație. Tocmai de aceea am pus pe listele de parlamentari AUR oameni din afara partidului AUR, buni profesioniști. Profesioniștii sunt AUR-ul neamului românesc, de aceea vom propune buni profesioniști pentru funcțiile de conducere a țării. Este timpul să schimbăm România și trebuie să începem cu noi. Partidele actuale, partidele sistemului ajung la putere doar pentru a-și angaja membri de partid în funcțiile publice. Îndemnăm toți românii să iasă la vot, să le dea o palmă partidelor sistemului și să voteze AUR. În fața Academiei Române, în fața Catedralei Mântuirii Neamului, în fața Casei Poporului, AUR își asumă acest pachet pentru restartarea clasei politice românești.”, a declarat George Simion, copreședinte AUR, candidat la Camera Deputaților, pe prima poziție a listei AUR pentru București.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Posted in AUR

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

De Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil au răsărit florile românismului la Vlădiceni, Iași: copii îmbrăcați în haine naționale dăruite de Calea Neamului, filiala Iași

lun nov. 9 , 2020
De Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil au răsărit florile românismului la Vladiceni, Iași: copii îmbrăcați în haine naționale dăruite de Calea Neamului, filiala Iași.După Sfânta Liturghie oficiată de vrednicul Părinte Achirei Victor, care a avut la final un cuvânt plin de tâlc și înțelepciune avand ca punct central tulburătoarea expresie ,,Realitatea […]

Poate vă place și:

libris.ro