Este de la sine înțeles că Jocurile de mișcare, nu reprezintă altceva decât un mijloc al educației fizice, așa cum preciza într-un articol de specialitate Lect. univ. dr. Nicoleta-Lücy MOTROC de la Academia de Studii Economice din Bucureşti în revista Marathon din anul 2009.[1] Legat de această temă Schiller scria că “Omul este întreg doar atunci când se joacă”, ceea ce ne face să credem că activitatea sportivă sub forma jocurilor, ar trebui să reprezinte o preocupare majoră a copiilor și tinerilor elevi. Aceste jocuri se bucură de o atenţie însemnată în lucrările de specialitate. Voi descrie mai jos doar câteva concepții ale specialiștior despre necesitatea jocucrilor de mișcare în dezvoltarea armonioasă a tinerilor elevi.
Jocul la copil înseamnă în primul rând o plăcere imensă pentru Jean Chateau, dar în acelaşi timp şi o activitate serioasă, în care imitaţia, antrenarea participanţilor au o importanţă considerabilă. De asemenea, trezirea adevăratului comportament ludic (ludic – ce ţine de joc, de la cuvântul latin ludus = joc) este legată în principal de satisfacerea unei plăceri, de dezvoltarea personalităţii.[2] Aici poate fi justificată și predilecția copiilor spre jocurile sportive mai mult decât pentru un anumit sport de performanță până la vârsta de aproximativ 10 ani. Pentru astfel de copii, aproape orice activitate este joc deoarece “este muncă, este binele, este datoria, este idealul vieţii”, după cum afirma Claparède. Şi tot el spunea: „jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa (a copilului, n.n) psihologică poate să respire şi, în consecinţă, poate să acţioneze…copilăria serveşte pentru joc şi pentru imitaţie. Jucându-se, un copil se revelează în întreaga sa prospeţime, în întreaga sa spontaneitate. Jucându-se, el nu este în stare să ascundă nimic din sentimentele care-l animă” (Rambert).
Prin joc se poate înţelege, în sens vag, o situaţie în care acţionează o mulţime de elemente raţionale (numite jucători), care, în mod succesiv şi independent, într-o ordine şi în condiţii specificate printr-un ansamblu de reguli, aleg câte o decizie (efectuează o acţiune, mutare) dintr-o mul-ţime dată de alternative. Între altele, regulile jocului precizează situaţiile în care jocul se termină.[3] În acest sens, „…se presupune că jucătorii sunt capabili să analizeze acţiunile lor şi acţionează în scopul obţinerii unui câştig cât mai mare posibil” (Owen).
Între jocurile copiilor şi cele ale adulţilor există deosebiri, distincţii nete. Astfel, de regulă, jocul adultului are drept finalitate căutarea unei relaxări – a găsi o ocupaţie – pentru „umplerea timpului”, în timp ce jocul de copii, îşi are propriul său ţel în sine, în „afirmarea Eului”.
[1] Lect. univ. dr. Nicoleta-Lücy MOTROC, JOCUL DE MIŞCARE, MIJLOC AL EDUCAŢIEI FIZICE, în revista Marathon, Academia de Studii Economice din Bucureşti, 2009, p. 200
Urmăriți Glasul.info și pe Google News[2] Septimiu Florian Todea, Op. cit, Editura Fundației ROMÂNIA DE MÂINE, București, 2012, p. 9
[3] Ibidem
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
