Categories: AUR

Senator AUR: Asigurarea învățământului în limba română pentru comunitățile istorice și diaspora trebuie să fie prioritară pentru ambasadorii României și MAE

Implicarea ambasadorilor pentru a asigura condițiile ca acolo unde sunt comunități românești prioritatea să fie asigurarea învățământului în limba română este solicitarea senatorului AUR Claudiu Târziu, președinte al Comisiei pentru pentru comunitățile de români din afara Țării.

La recenta audiere a unui grup de ambasadori care vor pleca la post, senatorul AUR a precizat că esențială este deschiderea de negocieri în regim de urgență cu autoritățile din statele în care sunt comunități de români pentru introducerea limbii române în sistemul educațional public. Târziu a subliniat că în cazul în care comunitățile au insuficiente cadre didactice pentru predarea limbii române, atunci statul român le va asigura.

„„Nu ne mai putem permite să asistăm nepăsători la procesele de asimilare naturală sau forțată la care sunt supuse milioanele de români din străinătate. România are nevoie de ei, iar implicarea noastră în a-i ajuta reprezintă o datorie constituțională”, a specificat parlamentarul AUR.”

– senatorul AUR Claudiu Târziu

Totodată, senatorul Claudiu Târziu a cerut intervenția MAE în privința unei probleme survenite în spațiul public, în legătură cu apelul Consiliului Național al Românilor din Ucraina, care reclamă aplicarea abuzivă a cotelor lingvistice ucrainene în școlile cu limba română/„moldovenească” de predare, începând cu anul de învățământ 2020-2021 din Sudul Basarabiei, regiunea Odesa și unificarea programelor de învățământ al școlilor, cu limba română de educație, din regiunile Cernăuți, Transcarpatică și Odesa, divizate artificial în instituții cu educația în limbi diferite (ca denumire: română / moldovenească).

Târziu a mai solicitat MAE o informare trimestrială cu activitățile pe care oficiile diplomatice ale României, ambasadorii și consulii, le desfășoară în beneficiul comunității românești din țara respectivă, raportate la nevoile pe care românii le au în acel spațiu.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago