A 10-a campanie „În braţele mamei”: Pandemia nu a diminuat dorinţa de implicare şi solidaritatea

A10-a ediţie a Campaniei „În braţele mamei” organizată de Misiunea Socială Diaconia a Mitropolia Basarabiei s-a încheiat. Bilanţul acţiunii a scos la iveală că pandemia nu afectat acest program, informează Basilica.

„În campania din acest an, am constatat cu mare bucurie că pandemia nu a putut diminua dorinţa de implicare şi solidaritatea neamului nostru. Mai mult ca niciodată, oamenii au ieşit din izolarea emoţională generată de tot felul de restricţii şi au răspuns prin empatie şi generozitate apelului nostru”.

„A fost o campanie diferită, dar la fel de frumoasă în cea de a zecea ediţie, precum şi prima: pentru că am devenit ca în fiecare an o familie caldă şi iubitoare pentru mamele şi pruncii din programul În braţele mamei”, a declarat Igor Belei, Director Executiv Diaconia.

Proiectul este destinat susţinerii cuplurilor mamă-copil asistate de organizaţie pe parcursul întregului an.

Echipa din Programul „În braţele mamei” le este alături 24 de ore din 24, inclusiv în această perioadă grea de pandemie, iar datorită campaniei sociale s-au alăturat acestui demers sute de donatori.

„Am cunoscut oameni şi echipe deosebite, iar graţie gesturilor de bunătate ale fiecăruia dintre Dumneavoastră, au fost asigurate nevoile de produse de igienă și fonduri pentru un trimestru de activitate al Centrului Maternal În brațele mamei. La fel, cca 400 de familii aflate în situaţie de vulnerabilitate din întreaga ţară au primit pachete cu produse alimentare, rechizite şi dulciuri”.

„Donatorii au făcut donaţii financiare sau în bunuri, au creeat acţiuni de colectare de fonduri cu familia sau colegii de serviciu, au achiziţionat produse de solidaritate (felicitări personalizate), etc. Unii dintre ei au ajuns cu daruri şi surprize chiar la poarta Centrului Maternal, alţii au făcut gesturi de bunătate de la mii de kilometri prin intermediul platformelor online. Copii de la grădiniţă, dar şi persoane în etate, pompieri sau economişti, prin implicarea în campanie ne-au inspirat cu propriul exemplu de a dărui celui aflat în nevoie”, se precizează în comunicatul Diaconia.

Până în prezent,  în programul „În brațele mamei” au beneficiat de asistență 136 cupluri mamă-copil aflate în situație de criză. 22 de mame au primit asistență rezidențială în anul 2020, iar sute de familii au fost sprijinite în comunitate prin intermediul Centrului de consultanță, transmite aceiași sursă.

Foto credit: arhiva Basilica.ro

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

22 Octombrie 1940 – Ziua alungării preotului român Simion Mogoș din Ojdula. O rană adâncă în sufletul românesc al Ardealului

În toamna întunecată a anului 1940, odată cu impunerea rușinosului Dictat de la Viena, Ardealul…

o zi ago

16 Octombrie 1897 – Ziua când a fi român și a nu-ți ascunde dragostea de țară însemna “agitație” împotriva statului

16 Octombrie 1897, Ziua în care “agitația” a însemnat iubire de neam La 16 octombrie…

6 zile ago

Partidul Glasul Neamului: „Unitatea suveranismului românesc, o datorie față de Neam și Țară”

COMUNICAT DE PRESĂ 0011/IS/PGN/17.10.2025 Partidul Glasul Neamului: „Unitatea suveranismului românesc, o datorie față de Neam…

6 zile ago

Vasile Slabu: “Acum suntem generația morții pentru că cei de la putere nu ne mai vor!”

Suntem într-o situație extremă în țară și poporul român este distrus din toate punctele de…

7 zile ago

Partidul Glasul Neamului: „ANAF, jos labele de pe gemul nostru”

Comunicat de presă Partidul Glasul Neamului: „ANAF, jos labele de pe gemul nostru” Partidul Glasul…

7 zile ago