Partidul AUR solicită demisia de urgență a Ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, a coordonatorului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, în calitate de responsabili morali ai tragediei de la Institutul Matei Balș, precum și a managerului interimar Maria Nițescu, ca responsabilă directă.
Ne aflăm într-o situație cumplită și fără precedent, iar incendiul care a cuprins patru saloane de la parterul Institutului Matei Balș și în urma căruia au murit, până la această oră, cinci pacienți, este încă o dovadă a dezastrului total în care se află sistemul de sănătate și medical din țara noastră și a neglijenței și incompetenței criminale care caracterizează managementul de vârf al acestuia.
La două luni de la incendiul izbucnit la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, România se confruntă cu o altă nenorocire, de această dată în Institutul Matei Balș, care a beneficiat recent de investiții moderne și care a fost condus, timp de 23 de ani, de Adrian Streinu-Cercel. Considerăm că doctorul Streinu-Cercel, astăzi senator și președinte al Comisiei de Sănătate din Senatul României, controversatul și veșnicul specialist în epidemii și măsuri draconice și delirante de restricție, este responsabil în aceeași măsură, fiind persoana care a controlat, până luna trecută, de jure și de facto Institutul Matei Balș.
Ne exprimăm regretul și transmitem condoleanțe familiilor îndurerate! Dumnezeu să-i ierte pe cei care au fost răpuși de incendiu!
Situația în ansamblu, caracterizată prin subfinanțarea sistemului sanitar, corupția endemică, politizarea excesivă a administrației spitalelor, a ajuns intolerabilă și cerem asumarea de îndată a responsabilității. Vinovăția este fără echivoc a politicienilor a căror principală preocupare este păstrarea funcțiilor și a beneficiilor, identificând de fiecare dată țapi ispășitori sau indicând drept cauze, în mod cinic, defecțiuni de natură tehnică.
Cât îi mai poate răbda acest popor pe acești „manageri” politruci, cocoțați de ani și zeci de ani în posturi înalte, „specialiști” și „atotcunoscători”, pentru care noțiunea de „responsabilitate” este golită de sens și chiar inexistentă?
Ne cramponăm ipocrit, de decenii, de etichete menite să culpabilizeze poporul român, „legionarism”, „extremism”, „naționalism…
La 6 noiembrie 1903 se stingea din viață, la Sibiu, unul dintre marii luptători pentru…
Astăzi, în România, sunt prea mulți cei care au diplome și destul de mulți analfabeți…
De la Iași la Buftea, glasul României care cere dreptate și normalitate De aproape un…
Ronaldo Balog are doar 7 ani dar deja este un fenomen al șahului, sportul minții.…
Unul dintre primii editori ai publicaței noastre, Sorin Croitoru, un preot ortodox din din Mantova-Italia, a…
Leave a Comment