Categories: EducațieȘtiri

O elevă de 16 ani din Brașov, care participase la ore de educație sexuală, a avut relații cu mai mulți tineri și a rămas însărcinată. Fata și-a ucis copilul nou-născut

Educația sexuală în școli este un subiect scos în față de ani de zile de către o anumită parte a eșichierului politic și ONG-urile care susțin această ideologie, argumentându-se că prin introducerea acestei materii, s-ar reduce relațiile sexuale între tineri, dar și numărul sarcinilor la minore, informează R3Media.

Puțină lume știe însă că orele de educație sexuală există în școlile românești, însă ele sunt opționale. Cu toate acestea, sunt destui elevi care participă la aceste cursuri. Unul dintre acești elevi a fost o elevă din Brașov, care a rămas însărcinată pe când avea 16 ani. Din păcate, tânăra și-a ucis copilul nou-născut. În anchetă, tânărul care a fost tatăl copilului a precizat că deși ambii știau de existența metodelor contraceptive, dar au ales să le ignore.

Tânărul a declarat că, la un moment dat au folosit prezervativul, dar „întrucât inculpatei nu îi plăcea acest lucru, în final au renunțat şi au continuat să întrețină raporturi sexuale fără să se protejeze”. De asemenea, tânărul a declarat că, la un moment dat, fata i-a spus că e îngrijorată că a rămas însărcinată, a efectuat un test de sarcină care a ieșit neconcludent, iar ulterior au rupt relația, la cererea fetei.

Astfel, școala a comunicat că eleva a participat la ore de educaţie sexuală, atât prin participarea cadrelor didactice şi a psihologului şcolar, cât şi prin implicarea unor ONG-uri, eleva participând la astfel de cursuri.

Psihologul liceului a arătat că în cadrul orelor de educaţie sexuală au fost abordate următoarele teme:

elemente de psihosexualitate, în care au fost analizate emoțiile implicate în relaţiile dintre fete şi băieţi la vârsta adolescenței;

fertilitatea şi reproducerea, în care au fost abordate subiecte cum ar fi sarcina, avortul, metodele contraceptive, contracepția de urgență, bolile cu transmitere sexuală, obiectivul acestui topic fiind informarea adolescenților pentru decizii asumate în ce privește consecințele unei sarcini la această vârstă, al unui avort sau infectării cu agenți patogeni cu transmitere sexuală.

O colegă a tinerei judecate pentru că şi-a omorât copilul, audiată ca martor în dosar, a declarat că la unul dintre cursurile de educaţie sexuală la ei în clasă au mers reprezentanții unui ONG şi „s-a vorbit despre sarcină şi despre faptul că dacă ai un contact sexual neprotejat există riscul de a rămâne însărcinată”. Cazul s-a petrecut în 2017. În 2020, fata a fost condamnată la şase luni de asistare zilnică, scrie Adevărul.

Reamintim că un proiect al educației pentru sănătate, în care sunt incluse și elemente de educație sexuală, a fost adoptat cu o largă majoritate de Parlamentul trecut. Pentru a participa la cursuri acceptul părinților era obligatoriu.

Președintele Iohannis a respins promulgarea legii, retrimițând-o în Parlament, unul din motive fiind tocmai necesitatea acordului parental, transmite R3Media.

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

Ediție specială de Ziua Eroilor a revistei MAGAZIN CRITIC, 21 mai 2026

Cu prilejul Zilei Eroilor, avem onoarea de a oferi cititorilor acest număr special al revistei,…

4 zile ago

A apărut numărul 93 al revistei MAGAZIN CRITIC

Într-o lume în care zgomotul acoperă tot mai des adevărul și cultura, Magazin Critic continuă…

o săptămână ago

COMUNICAT DE PRESĂ: Euro Education Federation susține inițiativa privind dezbaterea publică referitoare la reglementarea și interzicerea jocurilor de noroc în Municipiul Târgu Jiu

Euro Education Federation salută organizarea dezbaterii publice anunțate de Primăria Municipiului Târgu Jiu pentru data…

3 săptămâni ago

Replica Fundației Ogoranu la articolul tendențios publicat de Alba 24 despre manifestările comemorative de la Galtiu.

Drept la replică al președintelui Fundației, dl Coriolan Baciu, referitor la articolul publicat în 2 mai…

3 săptămâni ago