Categories: Bolsevism

PNL încurajează turnătoria şi ura între români prin proiectul de lege care răsplăteşte denunţătorii cu 30% din prejudiciile dovedite!

Liberalii nu au uitat perioada istorică în care erau numiți … „roșii”. La fel de roșii în cerul gurii precum primii bolșevici care au pornit revoluția comunistă în Rusia Țaristă. Nu degeaba marele nostru poet național Mihai Eminescu se referea la liberalii „roșii” astfel: „Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului?”. Eminescu îi considera pe liberali vinovați de multe dintre relele abătute asupra vieții sociale, economice și culturale a țării, numindu-i „elemente nesănătoase”.

„Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trăi fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplină conştiinţă? Ce căuta d. X profesor de universitate, care nu stie a scrie un şir de limbă românească, care n-are atâtea cunoştinţe pozitive pe câte are un învăţător de clase primare din ţările vecine şi care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic şi om de stat? Ce caută?”, ( Mihai Eminescu, „Timpul”, 1877)

PNL încurajează turnătoria şi ura între români prin proiectul de lege care răsplăteşte denunţătorii cu 30% din prejudiciile dovedite!

De ce-i considera Mihai Eminescu „elemente nesănătoase” pe liberalii „roșii”? Păi hai să vedem cu ce propuneri și proiecte legislative vin „roșii” și azi pentru români:

PNL încurajează turnătoria şi ura între români prin proiectul de lege care răsplăteşte denunţătorii cu 30% din prejudiciile dovedite!

România a trecut printr-un sistem similar în perioada comunistă. Au suferit mulţi oameni în acei ani groaznici în care filajul era încurajat, iar delaţiunea era văzută ca un mijloc sigur prin care aparatul de stat îşi perpetua existenţa.

Erau zile dominate de frică faţă de aproapele care putea să-ţi facă rău doar printr-un simplu drum la Securitate. Aceasta este marea reîntoarcere la normalitate pe care o vrea PNL? Prin transformarea turnătoriei în practică generalizată?Pe lângă aspectele morale pe care PNL şi iniţiatorul legii, Sebastian Burduja, le calcă în picioare fără scrupule, există şi o parte tehnică de care aceştia nu ţin cont.

Instituţiile judiciare ar urma să aibă de soluţionat un număr şi mai mare de cazuri faţă de ceea ce există deja. Acest lucru s-ar întâmpla în condiţiile în care Stelian Ion, colegul de guvernare al liberalilor, afirma zilele trecute că „e o criză de personal fără precedent”. Parchetele, DNA şi toate forurile competente ar trebui să ducă o continuă vânătoare de vrăjitoare.

Este un pericol la care PNL ar expune familii, oameni simpli de care dă dovadă că nu îi pasă câtuşi de puţin.Prin acest demers, PNL ar expune persoanele cercetate în mod nedrept şi ar produce un impact nefast în plan social sau chiar psihologic.

Toată goana după bani a liberalilor s-ar transforma într-un fiasco, dacă denunţurile se dovedesc a fi simple minciuni. Românii ar rămâne cu suferinţa, iar PNL cu legile aberante.Acest proiect îşi propune să provoace ură între români. Este ruşinos acest lucru, iar legea trebuie să rămână doar o amintire tristă, o pată pentru cei care îşi doresc să încurajeze delaţiunea şi vechi metehne din perioada comunistă!”, se arată în declarația de presă a deputatei Ileana Cristina Dumitrache

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Primarul din Satu Mare: 14 mai 1970 a însemnat o tragedie pentru orașul nostru, dar în același timp și un moment de renaștere

Marți, 14 mai 2024, la Satu Mare s-a ținut un moment de reculegere pentru victimele…

8 ore ago

Candidatul UDMR la Primăria Carei nu recunoaște limba oficială a României

Candidatul UDMR Carei pentru funcția de primar sfidează comunitatea locală și nu recunoaște limba oficială…

15 ore ago

14 Mai 1917 – A fost spânzurat de către unguri sublocotenentul Emil Rebreanu pentru că a vrut să treacă în rândul Armatei Române să lupte pentru întregirea neamului

Emil Rebreanu, fratele scriitorului român Liviu Rebreanu, a fost un ofițer român în armata austro-ungară,…

16 ore ago

13 Mai 1903 – În comuna Șepreuș jandarmii unguri trag la ordin împotriva românilor

13 Mai 1903 - "În Şepreuş (comitatul Arad) erau alegeri pentru un nou primar. Solgăbirăul…

o zi ago

13 mai 1879 – Au fost începute primele măsurători topografice pentru linia de cale ferata Buzău – Mărășești

13 mai 1879 - Au fost începute primele măsurători topografice pentru linia de cale ferata…

o zi ago

12 Mai 2024 – La Iași avut loc inaugurarea bustului preotului Visarion Puiu

Duminică, 12 mai 2024, de la ora 16.00, la rondul Tătărași Nord din Iași, avut…

o zi ago