La 19 aprilie 1849 s-a semnat Convenția ruso-turcă de la Balta Liman

Convenția (Tratatul) de la Balta-Liman de la 19 aprilie 1849 (n.r. sn 1 mai 1849) reprezintă o înțelegere semnată între Imperiul Țarist și Imperiul Otoman, prin intermediul căreia se reglementau situațiile de ordin politic din cele două Principate Dunărene.

Semnarea acestei convenții de către reprezentanții celor două imperii prezente în spațiul Principatelor Dunărene și interesate reciproc pentru a-și păstra zona de influență asupra principatelor, a fost urmare a înăbușirii revoluțiilor pașoptiste.

Principatele Române, atât Moldova cât și Țara Românească erau reconfirmate ca state aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman, dar sub protectorat țarist (stabilit prin Regulamentul Organic în 1831-1832).

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Paradoxal, deși Imperiul Otoman slăbea văzând cu ochii, deteriorându-și atât puterea militară cât și cea și economică , aflându-se în cel mai mare declin din toată istoria sa, prin această convenție semnată cu Imperiul Țarist își creștea influența în Principatele Române. Domnitorii nu mai puteau fi numiți pe viață de către sfaturile boierești, ci erau numiți de Înalta Poartă pentru un termen de șapte ani.

După înăbușirea revoluțiilor pașoptiste din Principatele Dunărene, semnarea Convenției de la Balta-Liman din 1849 ducea la numirea lui Barbu Dimitrie Știrbei ca domnitor al Țării Românești și a lui Grigore Alexandru Ghica ca domnitor al Moldovei. În vreme ce în Țara Românească Barbu Dimitrie Știrbei era descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu, în Moldova, Grigore Alexandru Ghica era fiul marelui logofăt Alexandru Constantin Ghica (Alecu).

Surprinzătoare a fost numirea lui Grigore Alexandru Ghica ca domnitor pe șapte ani în Moldova, după ce acesta a luat parte la mișcarea moldovenească din 1848 contra rudei sale Mihail Sturdza.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

La 20 Aprilie 1517 începe domnia lui Ștefăniță Vodă în Moldova (1517–1527)

mar apr. 20 , 2021
Ştefăniţă Vodă cel Tânăr sau Ştefan al IV-lea (n. 1506 – d. 14 ianuarie 1527, Hotin) a fost domn al Moldovei între 20 aprilie 1517 şi 14 ianuarie 1527. Este fiul lui Bogdan al III-lea şi nepotul lui Ştefan cel Mare. Ajungând pe tron cât încă era minor, treburile Țării […]
Ștefăniță Vodă pictat în Biserica Sf. Nicolae din Dorohoi alaturi de Bogdan cel Orb și Petru Rareș

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News