Categories: Știri

Ziua Drapelului Național Sărbătorită la Târgu Mureș

Ziua Drapelului Naţional al României – 26 Iunie, a fost sărbătorită la Târgu-Mureș printr-un eveniment deosebit. Cel mai mare drapel tricolor din judeţul Mureș a fost desfășurat în faţa statuii lui Avram Iancu din centrul municipiului. Alături de Comunitatea Identitară au participat Societatea Cultural-Patriotică “Avram Iancu” şi Noua Dreaptă.

Drapelul tricolor prezentat are 90 metri pătraţi (20 metri lungime, 4,5 metri lăţime) şi simbolizează idealul unităţii naţionale căci, atunci când începe să fie desfăşurat, cei ce se află în preajma lui simt un ataşament sufletesc faţă de România, fie că se cunosc personal între ei, fie că nu, ei se “unesc” şi dau “mână cu mână” ca să îl susţină. Acest mare drapel este cunoscut de către mureşeni şi nu numai. A fost confecţionat din iniţiativa voluntară a naţionaliştilor mureşeni în anul 2010 şi a fost prezentat pentru prima dată cu ocazia Zilei Drapelului României, pe 26 iunie 2010. De atunci, a fost desfăşurat în dese rânduri cu ocazia diverselor evenimente identitare din judeţul Mureş: de Ziua Naţională a României – 1 Decembrie, se joacă “Hora Unirii” în jurul lui pe 24 ianuarie, de ziua Unirii Basarabiei cu România, pe 27 martie, de Ziua Drapelului pe 26 iunie, la Festivalul Cântecului Popular-Patriotic de la Oarba de Mureş – 15 august sau alte festivităţi. A fost sfinţit în Catedrala Mare şi Catedrala Mică din Târgu-Mureş şi a fost prezent în locuri sacre pentru istoria naţională: pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, la Ţebea lângă mormântul lui Avram Iancu, în cetatea Unirii de la Alba-Iulia. A fost prezentat şi în alte oraşe ale României cu ocazia diverselor evenimente patriotice sau de atitudine civică: Sfântu-Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Bucureşti, Cluj-Napoca, Arad, Timişoara, Iaşi sau chiar Chişinău.

 

În faţa statuii lui Avram Iancu din Târgu Mureş, în jurul drapelului desfăşurat, reprezentanţii organizaţiilor iniţiatoare ale evenimentului au susţinut discursuri omagiale, au cântat melodii dedicate drapelului românesc şi au scandat slogane dedicate evenimentului: “Trăiască tricolorul! Trăiască România!”, “Eu mereu am iubesc tricolorul românesc!”, “Steagul român – unicul stăpân!”, “Unitate naţională!”.

Au vorbit: Codrin Goia, liderul  Asociaţiei “Comunitatea Identitară România”, dl. Ioan Berţa din partea Societăţii Cultural-Patriotice “Avram Iancu” şi dl. Dragoş Năstase din partea Noii Drepte. Prezentările au fost făcute de dl. Marius Moldovan.

După aceste momente, participanţii au intrat cu marele drapel în Catedrala Mare unde cântăreţul bisericesc, Alin-Ioan Pop, prezent la eveniment, a cântat o priceasnă ale cărei versuri încep astfel:

“Lăudaţi-L, că e mare Dumnezeu,
Ce-a păzit cu mână tare, pe român, poporul Său!
El din veci ne-a fost Părinte Şi Stăpân
Nici de astăzi înainte n-o să uite pe român.”

La final, toţi cei prezenţi au rostit o rugăciune, au strâns şi au depus drapelul în catedrală pentru a fi sfinţit şi pregătit pentru evenimentele viitoare.

 

Filip

Artist Vizual, Absolvent al Universității Naționale de Arte ”George Enescu” din Iași

Leave a Comment

Recent Posts

19 august 1316 – Ziua în care Clujul a devenit oraș scos din posesiunea Episcopiei Catolice de Alba Iulia

În anul 1316, pentru a-şi asigura sprijinul clujenilor, Carol Robert de Anjou le-a acordat, prin…

13 ore ago

„Atacul Cămășilor Albe” – Epopee de curaj în ziua de 19 august 1917

Atacul „Cămășilor Albe”, Jertfă și biruință la Mărășești, 19 august 1917 Ziua de 19 august…

16 ore ago

18 august 1906 – Un preot român în lanțuri pentru tricolor, cazul Traian Gașpar din Hezeriș

În zbuciumatul început de secol XX, când românii din Transilvania trăiau sub povara dualismului austro-ungar,…

o zi ago

17 August 1916 – “Nu mai sunt Carpații!”. Asta exclama Octavian Goga la intrarea României în război

17 August 1916 – „Nu mai sunt Carpații!” Strigătul lui Octavian Goga și jertfa României…

2 zile ago

Flăcările urii peste Năsăud – Martiriul românilor ardeleni la 17 august 1849

Anul 1849 a adus cu sine nu doar speranțele libertății născute din revoluția pașoptistă, ci…

3 zile ago

Cheţani, 16 august 1848 – Când dreptatea țăranilor români a fost înăbușită în sânge și lanțuri

Revoluția de la 1848 a aprins în toate provinciile românești flacăra libertății și a dreptății…

3 zile ago