Categories: Știri

Tabăra Identitară – camaraderie și naționalism

În perioada 16-18 Iulie 2021 s-a desfășurat prima tabără a Asociației Comunitatea Identitară România, în apropierea municipiului Sighișoara (Jud. Mureș). Tabăra a avut loc pe o vale izolată, fără semnal de telefon sau conexiune la internet, membri organizației rupându-se pentru câteva zile de distracțiile lumii moderne și dedicând acest timp camarazilor și Patriei.

În cadrul evenimentului a fost prezentat bilanțul acțiunilor Comunității Identitare de la înființare și până în prezent, activitate de care suntem mândri, mai ales având în vedere că de mai mult de un an, politicienii corupți țin țara în stare de alertă sau stare de urgență, încălcând drepturile fundamentale ale cetățenilor, restricționând majoritatea evenimentelor publice și oprind libera circulație. În ciuda dificultăților, asociația noastră s-a dezvoltat în această perioadă. Totodată au fost discutate și stabilite planuri și proiecte pentru viitor.

Camarazii participanți la tabără au spus rugăciuni, au citit cărți de ideologie naționalist-creștină, au stat în jurul focului de tabără și au cântat cântece patriotice, au participat la ședințe organizatorice și la o conferință pe teme incorect politice. Au fost desfășurate activități sportive, de instrucție militantă, drumeții prin pădure și activități recreative variate. În ultima zi ne-am deplasat în Sighișoara, la Biserica Sfânta Treime și în cetate, locul de naștere a marelui voievod Vlad Țepeș.

 

Filip

Artist Vizual, Absolvent al Universității Naționale de Arte ”George Enescu” din Iași

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

19 ore ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

o zi ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

3 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

4 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

4 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

5 zile ago