Orientarea sexuală și semnificația acesteia nu mai reprezintă o chestiune privată, iar consecințele au un pronunțat caracter public. De altfel, fundamentul pe care se bazează întrebarea „ce este și ce nu este orientarea sexuală” s-a transformat într-o placă tectonică sub picioarele noastre pe parcursul ultimilor ani.
Atunci când vorbim despre protejarea oamenilor „indiferent de orientarea lor sexuală”, trebuie să conștientizăm că această expresie nu este atât de simplă precum am putea presupune.
Săptămâna trecută, cu ocazia audierilor din Senat (articolul datează din octombrie 2020 și se referă la audierile care au loc în Senat pentru confirmarea unui judecător la Curtea Supremă a SUA, n.tr.), judecătoarea Amy Coney Barrett a fost dojenită de senatoarea Mazie Hirono (D-HI) pentru că a folosit expresia „preferință sexuală” în locul celei de „orientare sexuală”. Hirono a declarat că Barrett, prin această alegere de cuvinte „a dezvăluit cu adevărat multe” cu privire la filosofia sa, deoarece, după cum a explicat senatorul „[termenul de] preferință sexuală este unul jignitor și învechit”. Hirono a mustrat-o pe Barrett fără menajamente, afirmând că „orientarea sexuală este o componentă esențială a identității unei persoane”, explicând în continuare „că orientarea sexuală este atât o exprimare firească a sexualității umane, cât și, totodată, în mod invariabil, un element esențial al opiniei exprimate majoritar în cauza Obergefell” (cauza în urma căreia Curtea Supremă a decretat căsătoria între persoane de același sex legală în SUA, n.tr.).
Obergefell nu a fost singura cauză aflată de curând pe rolul Curții Supreme și care a vizat orientarea sexuală. Chiar în vara aceasta, Curtea a declarat în cauza Bostock că legea din 1964 privind drepturile civile, care interzice discriminarea pe criterii de sex, abordează, de asemenea, aspecte legate de „orientarea sexuală”. În mod similar, guvernele din întreaga lume au inclus problematica orientării sexuale într-o categorie protejată.
Astfel, orientarea sexuală a unei persoane și semnificația acesteia nu mai reprezintă o simplă chestiune privată. Consecințele au un pronunțat caracter public. În general, presupunem că expresia „orientare sexuală” se referă la o persoană homosexuală sau heterosexuală („gay” sau „straight”) și că aceste două culoare sunt fixate cu strictețe și inflexibile. Exact acest lucru l-a presupus Curtea Supremă. Însă oricine crede acest lucru, inclusiv senatoarea Hirono, nu conștientizează că temelia pe care se bazează întrebarea ce este și ce nu este orientarea sexuală, s-a transformat ca o placă tectonică, sub picioarele noastre, pe parcursul ultimilor câțiva ani.
Potrivit literaturii academice, fascinantă și în permanentă evoluție, orientarea sexuală nu mai este ceea ce oamenii cred că este. Și, după cum vom vedea, terminologia folosită de judecătoarea Barrett reflectă, mai degrabă, cel mai recent curent de gândire al cercetătorilor de frunte în materie de gen, unul dintre aceștia declarând, în lucrarea analizată mai jos, că „orientarea sexuală, ca noțiune, este percepută din ce în ce mai mult ca fiind regresivă” întrucât „aparține proiectului esențialismului biologic”.
Având în vedere consecințele vaste, de tip represiv, care decurg din cea mai mică prejudecată percepută cu privire la orientarea sexuală a unei alte persoane, trebuie să acordăm cu toții atenția cuvenită acestei evoluții ciudate. Se întâmplă simultan două lucruri. Savanții tot adaugă pe listă noi orientări sexuale, în timp ce experții își pun problema dacă… orientarea sexuală există cu adevărat.
Orientarea sexuală în rândul femeilor
În primul rând, atunci când vorbim despre orientarea sexuală la bărbați și orientarea sexuală la femei, lucrurile sunt la fel de diferite ca atunci când vorbim despre diferențele dintre Mac și PC. Se pare că sistemele de operare folosite diferă în totalitate. De fapt, unii savanți se întreabă dacă se poate vorbi despre orientare sexuală la femei, în sensul tipic al chestiunii.
Această apreciere a început să fie prezentată în presă, la modul serios, în anul 2000. Doi savanți de la UCLA care scriau în publicația Journal of Social Issues (Jurnalul problemelor sociale) au afirmat că „Descoperirile științifice majore… pun bazele unei schimbări de paradigmă în conceptualizarea orientării sexuale în rândul femeilor”. „Sexualitatea și orientarea sexuală la femei, sunt”, conform explicațiilor savanților, „potențial fluide, schimbătoare de-a lungul timpului și variabile în funcție de contextul social”. Depinde de modul în care se îndrăgostesc. Fiind extrem de deosebite de bărbați „femeile au tendința de a avea o orientare relațională sau centrată pe partener față de sexualitate”, mai degrabă decât o orientare sexuală sau bazată pe structura genitală.
Roy Baumeister, savantul revoluționar care a inițiat această schimbare de înțelegere și ale cărui lucrări sunt folosite de acești autori pentru a se angaja în discuții, a descoperit că femeile posedă ceva ce el numea o „plasticitate erotică”. El a descris orientarea sexuală la femei ca fiind „flexibilă din punct de vedere social” și receptivă din punct de vedere relațional. Acest lucru a făcut ca două dintre cele mai importante figuri din domeniu să examineze subiectul în mai mare profunzime, pe baza următoarelor două întrebări: „Ce anume orientează orientarea sexuală?” (Lisa J. Diamond) și „Ce este orientarea sexuală și există o astfel de orientare în cazul femeilor?” (J. Michael Bailey). Aceste întrebări, alături de cele ale lui Baumeister, constituie scrieri cu adevărat fundamentale în domeniu.
Lisa Diamond era cercetător în devenire atunci când și-a scris lucrarea, fiind o protejată a unuia dintre giganții în domeniu – Ritch Savin-Williams, de la Universitatea Cornell. A continuat, impunându-se cu o reputație academică impresionantă pentru lucrările sale în domeniul sexualității feminine. La întrebarea „Orientarea sexuală se circumscrie în mod fundamental categoriei de persoane de care cineva se poate îndrăgosti?” din eseul său inițial, dă un răspuns impasibil: „Confirm că răspunsul este NU”. Într-o sesiune TEDx Talk, Diamond a explicat că, deși se opune categoric tuturor formelor de terapie a schimbării, „Purul adevăr este că genul și dezvoltarea sexuală sunt caracterizate de o variabilitate mai mare decât crede majoritatea oamenilor, iar această variabilitate, adeseori, duce la schimbarea în timp a atracției sexuale… Atracțiile sexuale evidențiază un caracter fluid pronunțat”. Acest lucru ar putea fi denumit „preferință”.
Diamond susține că „femeile, în mod tipic, afirmă că trăirile lor emoționale neobișnuit de intense se răsfrâng în dorință sexuală… – chiar și atunci când dorințele vin în contradicție cu propriile orientări sexuale, ca rezultat al faptului că s-au îndrăgostit”.
Mai susține că „femeile sunt… mai predispuse decât bărbații să spună că sunt atrase, sau că se îndrăgostesc, de persoană, și nu de genul acesteia”. Prin urmare, „femeile, în mod tipic, afirmă că trăirile lor emoționale neobișnuit de intense se răsfrâng în dorință sexuală – …chiar și atunci când dorințele vin în contradicție cu propriile orientări sexuale, ca rezultat al faptului că s-au îndrăgostit”. Cea mai notabilă lucrare publicată de Diamond este cartea Sexual Fluidity: Understanding Women’s Love and Desire (Fluiditatea sexuală: înțelegerea iubirii și a dorințelor la femei), care a apărut la Harvard University Press.
J. Michael Bailey, absolvent al Universității Northwestern și un savant care s-a confruntat cu hărțuirea cu potențial de distrugere a carierei din motive de eterodoxie academică, a succedat-o pe Diamond, întrebând în mod infam dacă femeile au măcar orientare sexuală, în sensul în care definim în mod obișnuit acest concept.
La fel ca Diamond și Baumeister, el ne explică faptul că „Există un consens emergent în sensul că alegerile femeilor în materie de partener sexual sunt uneori făcute din motive diferite de cele ale bărbaților”. „Bărbații”, adaugă Bailey, „dar nu și femeile, au un model de excitare sexuală specific unei anumite categorii, iar acesta, de obicei, este direcționat în mod mai accentuat către membrii unui anumit sex mai degrabă decât către membrii celuilalt sex”. El a concluzionat că femeile nu au atât o orientare sexuală, cât, mai degrabă, o orientare romantică. S-a ajuns la un consens aproape universal cu privire la această înțelegere. Într-o lucrare publicată de Diamond în acest an în publicația Archives of Sexual Behavior (Arhivele comportamentului sexual), aceasta extinde sfera de cuprindere a înțelegerii mai sus menționate și identifică patru tipuri distincte de fluiditate sexuală în rândul femeilor.
Acesta este unul dintre motivele datorită căruia femeile își pot „găsi” așa numita latură lesbiană pentru o scurtă perioadă de timp, de obicei în jurul vârstei de douăzeci de ani sau mai târziu. Acestea nu descoperă o sexualitate nouă sau latentă în sine, ci, mai degrabă, descoperă oameni noi într-o nouă etapă a vieții. Și este mai posibil ca această legătură să devină erotică și sexualizată în cazul femeilor, indiferent de corpul partenerului lor. Și, după cum explică Diamond, acest lucru poate fi surprinzător, sau chiar deranjant pentru femeile în cauză, deoarece acestea au concepția învechită conform căreia orientarea sexuală este prestabilită.
Este bisexualitatea o orientare?
Ar fi mai corect să se afirme că astfel de femei „lesbiene temporar” sunt de fapt bisexuale? Este bisexualitatea o orientare sexuală trainică și stabilă, sau este doar o dovadă în plus a fluidității dorinței sexuale? Manifestă și bărbații aceleași modele de atracție?
Acest aspect face obiectul unor dispute aprinse, în mod deosebit în comunitatea persoanelor cu gen fluid (comunitatea queer). Într-o lucrare care a apărut în 2016 în publicația Archives of Sexual Behavior (Arhivele comportamentului sexual), denumită „Defining Sexual Orientation” (Definirea orientării sexuale), dr. Steven Moser de la Institutul de Studii Avansate în domeniul Sexualității Umane a declarat că „nu este clar dacă bisexualitatea este o orientare sexuală unică în sine”. Cu toate acestea, declarația de mai sus s-a schimbat pe parcursul acestei veri.
În august, publicația Proceedings of the National Academy of Sciences (Lucrările Academiei Naționale de Științe) a anunțat cu mare pompă identificarea unor „dovezi solide privind orientarea bisexuală în rândul bărbaților”. Acest articol a fost semnat de un număr impresionant de somități în domeniul sexualității umane, fiind redactat de nimeni altul decât Steven Pinker de la Harvard.
Concluziile acestora combat „scepticii [care] cred că orientarea sexuală la bărbați poate fi numai homosexuală sau heterosexuală și că identificarea bisexuală reflectă preocupări fără natură sexuală, cum ar fi o dorință de a nu pune accentul pe homosexualitate”. Astfel, aceștia concluzionează că „Orientarea sexuală la bărbați se exprimă în mod continuu mai degrabă decât în mod dihotomic”. Aceasta reprezintă o schimbare de paradigmă față de gândirea binară de tip „alb sau negru”, gay sau hetero, în rândul bărbaților, o gândire asumată de majoritatea oamenilor. (…) – continuarea pe CulturaVietii.ro.