Alianța Părinților participă la manifestațiile organizate pe data de 2 octombrie la București! Sindicatele profesorilor încă cochetează cu PUTEREA!

“Vom fi prezenți atât în Piața Universității (de la ora 17), cât și în Piața Victoriei (de la ora 16), cu nădejdea unirii celor 2 grupuri care au același scop și aceleași valori, printr-un marș spre Guvern. În felul acesta, nu doar vorbim de unitate, ci ne și angrenăm cu toată puterea la înfăptuirea ei. Doamne ajută! Revendicările noastre nu sunt diferite de cele anunțate de societatea românească nemulțumită de hotărârile de Guvern privind restricționarea principalelor drepturi fundamentale garantate de Constituție. Amintim în special accesul la educație, la serviciile de sănătate, libera circulație, sau consimțământul informat.

Discriminarea profesorilor, a cadrelor medicale, a părinților, dar mai ales a elevilor pe motive ipotetic-profilactice reprezintă un afront adus Familiei, Școlii, Societății democratice în general. Părintele răspunde în fața lui Dumnezeu de creșterea, educația și caracterul copiilor săi. În contextul în care nici o entitate nu își asumă efectele grave asupra sufletului și trupului, ca urmare a purtării măștii zilnic, a testelor fals pozitiv-negative, dar mai ales a vaccinării cu un produs controversat și experimental, ne rezervăm dreptul (de altfel constituțional) de a hotărî, informați și fără presiuni instituționale, asupra deciziilor luate pentru copiii noștri.

Vă așteptăm pe toți la București, la manifestațiile pentru Libertate, pentru Unitate, pentru Viitor, pentru Viață!” (Alianța Părinților)

Nădăjduim că urmează și sindicatele profesorilor să se mobilizeze pentru proteste… dacă nu, e limpede că sunt complici la actul unei politici educaționale distructive!

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago