Categories: Știri

Camera Deputaților a RESPINS proiectul privind parteneriatul civil între homosexuali! PSD împotrivă, PNL împărțit!

Camera Deputaţilor a respins, marţi, propunerea legislativă privind parteneriatul civil, anunță Agepres. S-au înregistrat 229 voturi pentru respingerea proiectului, 57 împotrivă şi 6 abţineri, transmite Rost Online.

Potrivit sursei citate, la dezbateri, deputaţii USR PLUS s-au exprimat pentru reglementarea parteneritatului civil, cei ai AUR şi PSD au fost împotrivă, în timp ce liderul deputaţilor PNL Gabriel Andronache a precizat că în cadrul grupului sunt două opinii.

Deputatul AUR Ilie Alin Coleşa (AUR) a afirmat că „parteneriatul civil nu se adresează culpurilor heterosexuale, ci de acelaşi sex”.

„Ni se spune că natalitatea ar fi în pericol dacă nu adoptăm parteneriatul civil. Natalitatea este distrusă şi de acest concept prin care familia tradiţională este bagatelizată, lovită, distrusă în mod sistematic. Această iniţiativă are scopul de distrugere a familiei tradiţionale. Trebuie să păstrăm familia tradiţională, este copyright-ul nostru”, a declarat Coleşa.

Pe de altă parte, deputatul USR PLUS Simina Tulbure a anunțat că USR PLUS este pentru parteneriatul civil.

„USR PLUS este pentru reglementarea parteneriatului civil, pentru că România trebuie să fie o ţară care se dezvoltă”, a spus Simona Tulbure, potrivit sursei citate.

Proiectul avea ca obiect de reglementare stabilirea regimului juridic al parteneriatului civil, prin instituirea principiilor, a efectelor încheierii acestora, precum şi a procedurilor ce urmează a fi aplicate de organele competente în privinţa încheierii şi încetării parteneriatelor civile, informează aceiași sursă.

Preluare: Magazin Critic

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

2 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

2 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

4 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

5 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

5 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

6 zile ago